spot_img
spot_img
spot_img

Decizie importantă legată de prețul apelurilor telefonice în statele Uniunii Europene
D

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunțat luni, 15 aprilie că, începând cu data de 15 mai 2019, timp de cinci ani, vor fi plafonate apelurile internaționale în statele Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein

Mai exact, tarifele pentru apeluri fixe şi mobile către orice ţară din interiorul Spaţiului Economic European (SEE) nu vor depăşi 0,19 euro (fără TVA) pe minut şi 0,06 euro pentru un SMS.

Plafoanele tarifare de 0,19 euro pe minut pentru apeluri şi 0,06 euro pentru SMS se aplică doar apelurilor şi SMS-urilor către numere din SEE care sunt tarifate în funcţie de consumul efectiv, nu şi celor care sunt incluse în abonamente/ (extra) opţiuni deja achiziţionate. După epuizarea minutelor sau SMS-urilor incluse, tariful aplicabil trebuie să respecte plafonul reglementat.

Aplicarea acestor prevederi pentru apelurile sau SMS-urile către numere din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv către numere din Gibraltar depinde de evoluţia negocierilor privind Brexit-ul.

Post-ul Decizie importantă legată de prețul apelurilor telefonice în statele Uniunii Europene apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM