Daniela Floroian lansează volumul „Oameni și destine”, luni, la Muzeul Principia din Alba Iulia

Luni, 14 noiembrie, de la ora 17.00, la Muzeul Principia din Alba Iulia aveți ocazia să participați la un eveniment de-a dreptul grandios, organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Multicultural Business Institute, Academia Elitelor, Modelelor și Valorilor, Delphy Institute și Alba Carolina TV.

Este vorba de evenimentul de lansare a unui nou volum semnat de scriitoarea Daniela Floroian, „Oameni și destine – 15 povești despre viață, valoare și profesionalism”, oferit publicului la puțin peste un an de la lansarea primei cărți de interviuri a autoarei, „Excelență și valoare”, care s-a bucurat de un real succes.

Personalitate culturală a județului Alba, prof. Daniela Floroian, alături de invitați de seamă intervievați în acest nou volum, ori pur și simplu prieteni de-o viață, la rândul lor vizibili la nivelul comunității locale și nu numai, prin prisma activității, a valoroasei contribuții în domeniile lor de activitate, și a exemplului de urmat, vă așteaptă să le descoperiți poveștile și să vă bucurați de un eveniment pregătit cu multă atenție și dedicare.

În deschidere vor lua cuvântul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia și Cornel Nistea, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, cărora li se va alătura sponsorul cărții, domnul prof. h. c. dr. Daniel Metz.

Momentele evenimentului se vor succeda apoi în calupuri, asemenea emisiunilor TV realizate de autoare, în fața publicului venind pe rând prefațatorii volumului „Oameni și destine”, respectiv Flaviu George Predescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, postfațatorii, respectiv prof.univ.dr. Ilie Moise și Cristian Mureșan, care vor face câte un laudațio, și, desigur, personajele volumului, care vor onora evenimentul fie fizic, fie, acolo unde nu a fost posibil, printr-o intervenție video.

Vă invităm așadar să-i descoperiți, într-o altă prezentare, pe cei care au făcut subiectul interviurilor realizate de autoare, respectiv Cornel Nistea, Mircea Cîmpeanu, Alexandru Știrban, Mircea Abrudeanu, Silvian Vicol, Sergiu Vitalian Vaida, Gheorghe Berghian, Cornel Țălnar, George Țălnar, Marcel Domșa, Daniela Cetean, Eugen Măcinic, Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Mihai-Octavian Groza, Ana Cosma, Gabriel Bucur și Cosmin Toma.

Din programul evenimentului face parte și proiecția video a filmului incredibilei translări a blocului A2 din Alba Iulia, din anul 1987, în prezența directorului de atunci al Antreprizei de Construcții-Montaj, implicat direct în această realizare, respectiv Mircea Abrudean, căruia îi veți putea adresa întrebări, și despre care veți afla mai multe intrând în posesia volumului ce-l are printre personajele intervievate.

Prezentările de luni, din cadrul evenimentului de lansare a cărții „Oameni și destine”, vor fi intercalate de momente artistice și muzicale oferite de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, de cei ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, de inconfundabilul Gino și de elevii prof. Liuța Cîmpean și prof. Gheorghe Burz.

Evenimentul de luni, 14 noiembrie 2022, are loc în cadrul proiectului 3.17 Lansări și prezentări de carte, în organizarea Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Multicultural Business Institute, Academia Elitelor, Modelelor și Valorilor, Delphy Institute și Alba Carolina TV.

Stirile Hit FM