spot_img
spot_img
spot_img

Cugir – Un bărbat ghinionist a fost tâlhărit de două ori în aceeași seară
C

La data
de 4 noiembrie 2019, polițiști de investigații criminale din Cugir
au obținut informații în legătură cu o posibilă faptă de
tâlhărie a cărei victimă a fost un bărbat de 43 de ani, din
oraș.

În
urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în seara
zilei de 4 noiembrie 2019, în timp ce se afla pe strada Victoriei
din Cugir, victima a fost abordată de către un minor de 14 ani,
care, profitând de starea de ebrietate a acesteia, ar fi agresat-o
și i-ar fi sustras telefonul mobil, un încărcător și cardul
bancar.

Ulterior, după câteva minute, bărbatul ar fi fost abordat de alți doi bărbați, de 35 și 50 de ani, care i-ar fi cerut țigări, iar pentru că au fost refuzați aceștia l-ar fi agresat și i-ar fi sustras un pachet de țigări pe care-l avea asupra sa.

Fapta
nu a fost reclamată de păgubit la poliție, însă polițiștii au
intrat pe fir după ce victima s-a plâns în legătură cu cele
întâmplate unui prieten.

Față
de minor, care nu este la prima faptă de acest gen și față de cei
doi bărbați, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o
perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 6
noiembrie, să-i prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba
Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Post-ul Cugir – Un bărbat ghinionist a fost tâlhărit de două ori în aceeași seară apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM