spot_img
spot_img
spot_img

Cugir – Patru tineri bănuiți de mai multe furturi au fost identificați de polițiști (foto)
C

La data
de 10 octombrie 2019, polițiștii de investigații criminale din
cadrul Poliției Orașului Cugir i-au identificat pe 4 tineri, cu
vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din Cugir, ca persoane bănuite
de săvârșirea unor furturi sesizate poliției de la începutul
lunii octombrie.

În
sarcina acestora s-a reținut faptul că, în perioada 1 – 10
octombrie 2019, ar fi sustras, din diverse locuri (magazii, scări de
bloc, curți) un număr de 13 biciclete și scule electrice, produse
alimentare, un cărucior pentru cumpărături și alte bunuri, a
căror valoare totală a fost estimată de către păgubiți la 7.000
de lei.

Se pare
că, o parte dintre biciclete ar fi fost vândute de către cei 4
tineri, unor cetățeni din Cugir, contra unor sume modice de bani.

Cu
ocazia activităților de cercetare efectuate, polițiștii au reușit
să recupereze 8 dintre bicicletele furate.

Față de cei 4 tineri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, precum și pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.

Post-ul Cugir – Patru tineri bănuiți de mai multe furturi au fost identificați de polițiști (foto) apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM