spot_img
spot_img
spot_img

Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu va fi amfitrion la două evenimente din cadrul Târgului de Carte ”Alba Transilvana”
C

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale din județul Alba este Târgul de Carte ”Alba Transilvana”, care anul acesta își va deschide porțile în data de 6 iunie 2019, începând cu orele 11:00. Pe toată perioada desfășurării târgului, respectiv în perioada 6-8 iunie 2019, organizatorii au pregătit pentru iubitorii de carte numeroase suprinze din zona culturii scrise și nu numai.

Două dintre momentele de mare încărcătură culturală sunt întâlnirile publicului albaiulian cu criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, care va fi prezent în cadrul Târgului de Carte ”Alba Transilvana” cu conferința intitulată Lista canonică și cu un adevărat regal poetic derulat sub binecunoscutul titlu Gala Poeziei Românești Contemporane – Lista lui Manolescu.

Vineri,
7 iunie 2019, începând cu orele 18:00, pro.univ.dr. Nicolae
Manolescu va susține conferința cu titlul Lista canonică în
spațiul de evenimente de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba
Iulia. Cu acest prilej, cei prezenți vor primi autografe și vor
asista la o conferință ce va răspunde multor întrebări ale
zilelor noastre, legată de cultura scrisă și de viitorul
literaturii române.

Cel
de-al doilea eveniment ce-l va avea ca amfitrion pe președintele
Uniunii Scriitorilor din România, criticul și istoricul literar
Nicolae Manolescu este mult așteptata Gală a Poeziei Românești
Contemporane – Lista lui Manolescu. Gala va avea loc sâmbătă, 8
iunie 2019, cu începere de la ora 11:00 la Muzeul National al Unirii
din Alba Iulia, unde vor susține recitaluri de poezie cei mai
însemnați poeți ai momentului.

Nicolae
Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939 în Râmnicu Vâlcea și
este critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor
universitar, membru titular al Academiei Române (din anul 2013). A
fost ambasador al României la UNESCO și este președintele Uniunii
Scriitorilor din România. Nicolae Manolescu este considerat ca unul
dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele
decenii. Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică
a literaturii române, apărută în 2008, într-o ediție
definitivă. Nicolae Manolescu este de asemenea directorul revistei
România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității
din București l-a declarat Profesor Emerit iar Administrația
Prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României”
în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului
român.

Post-ul Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu va fi amfitrion la două evenimente din cadrul Târgului de Carte ”Alba Transilvana” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM