CONTROALELE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII NOULUI CORONAVIRUS AU CONTINUAT ȘI DUMINICĂ

Controale la terase, societăți comerciale și în trafic au continuat și duminică, 5 iulie. Acestea au vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Acțiunea de la sfârșitul săptămânii trecute a fost organizată în sistem integrat, sub autoritatea prefectului.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști din cadrul poliției transporturi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, I.S.C.T.R. și A.R.R. au continuat și duminică, 5 iulie, controalele în zonele aglomerate din județul Alba și pe mijloacele de transport în comun, fiind verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acțiunii alte 87 de societăți comerciale au fost verificate, context in care au fost constatate 10 abateri de natură contravențională privind fapte de tulburarea a ordinii și liniștii publice, care au fost sancționate în baza Legii 61/1991, 3 la Legea 12/1991 privind comerțul și una la HG 984/2005 privind normele sanitar veterinare.

Alte 14 abateri contravenționale au fost sancționate în baza OUG 195/2002, in urma controalelor efectuate in trafic.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 15.335 lei.

De exemplu, cu ocazia controlului efectuat la un local public din Vinerea, inspectorii DSVSA au constatat că nu erau respectate normele privind protecția consumatorului.

Societatea fost sancționată, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu HG 984/2005 privind normele sanitar veterinare, iar inspectorii au dispus închiderea temporară a localului.

Post-ul CONTROALELE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII NOULUI CORONAVIRUS AU CONTINUAT ȘI DUMINICĂ apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM