spot_img
spot_img
spot_img

Consumul de droguri ne privește pe toți – activități preventive în școlile din Alba
C

În perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba au desfășurat activităţi de prevenire a consumului de droguri adresate elevilor din ciclul gimnazial și liceal de pe raza județului Alba, subsumate campaniei naționale „Consumul de droguri ne privește pe toți”.

Astfel, 2.857 elevi și 126 cadre didactice au fost informate despre efectele și riscurile consumului de substanțe psihoactive, factorii de risc și de protecție în ceea ce privește inițierea consumului, precum și despre serviciile de asistență specializată disponibile, la nivel local, în cazul în care se confruntă, direct sau indirect, cu probleme cauzate de consum.

Activitățile au fost derulate în 43 de unități de învățământ din 23 de localități de la nivelul județului Alba, atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

Prin intermediul campaniei „Consumul de droguri ne privește pe toți!”, CPECA Alba promovează în rândul adolescenților și tinerilor dezvoltarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive.

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba

Citește și:

The post Consumul de droguri ne privește pe toți – activități preventive în școlile din Alba appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM