spot_img
spot_img
spot_img

Conferință pe teme sociale organizată la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
C

În perioada 25-26 octombrie 2019 Conferința ”TENDINȚE ALE CUNOAȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII SOCIALE ÎN SECOLUL XXI” („Tendencies of knowledge and social development in the 21st century”), va fi organizată de Departamentul de Științe Sociale al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calității Vieții – Academia Română.

Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc vineri, 25 octombrie, ora 10.00, în amfiteatrul A9 al UAB.

În cadrul acestui eveniment, în aceeași zi, cu începere de la ora 12.00, în Sala Senatului UAB (Rectorat – Palatul Apor), va avea loc Ședința Festivă a Senatului Universitar, prilejuită de decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” Domnului Prof. univ. dr. PETRU ILUȚ (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca).

În după-amiaza aceleiași zile, cu începere de la ora 16.00, în Sala Senatului UAB (Rectorat – Palatul Apor), este organizat panelul cu tema „Proiectul unei universități pentru vârsta a treia”, un proiect care vizează incluziunea socială și recunoașterea meritelor seniorilor în societatea românească.

Post-ul Conferință pe teme sociale organizată la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM