Concerte în aer liber susținute de Fanfara Petrești în Sebeș, Lancrăm, Petrești și Răhău

Duminică, 19 mai, între 18:30 – 19:30, Fanfara Petrești va susține un concert extraordinar, live, în Lancrăm și între 19: 30 – 20:30 în cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș.

De asemenea, marți 21 Mai, la ora 18:30 în Parcul Primăriei din Sebeș și la 19:30 în fața Căminului Cultural din localitatea Petrești va avea loc un nou concert în aer liber pentru a marca frumoasa zi de sărbătoare Constantin și Elena cu melodii de excepție.

Fanfara Petrești deschide așadar oficial sezonul concertelor, în parteneriat cu Municipiul Sebeș și Consiliul Local și Centrul cultural ”Lucian Blaga” Sebeș, din dorința de a impulsiona ieșirile în aer liber și pentru a oferi o alternativă plăcută de petrecere a timpului liber.

Cetățenii localităților amintite mai sus sunt invitați să asculte muzică bună, veselie și melodii emoționante care îi vor purta prin cei 140 de ani de istorie ai Fanfarei Petrești.

Fanfara Petrești este compusă din 20 de membrii, păstrând prin fiecare melodie, tradiția moștenită din generație în generație. Aceasta oferă o gamă largă de melodii, de la partituri de vals până la învârtite din folclor.

Post-ul Concerte în aer liber susținute de Fanfara Petrești în Sebeș, Lancrăm, Petrești și Răhău apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM