spot_img
spot_img
spot_img

Comisarul european Corina Crețu, apel către cetățeni înaintea alegerilor europene: ”Avem șansa de a ne decide viitorul!”
C

Op-ed
semnat de Corina Crețu, comisar european responsabil pentru politica
regională

„Ce
face Europa pentru noi, în mod concret? De ce să votăm?” Este
întrebarea pe care mi-au adresat-o de curând nepoatele mele, în
timp ce discutam despre viitoarele alegeri europene. Această
întrebare relevă o tendință care începe să prindă contur:
Europa pare să devină din ce în ce mai puțin vizibilă pentru
propriii săi cetățeni, iar realizările sale prețioase nu sunt
apreciate la adevărata lor valoare.

În
ultimii cinci ani, în calitate de comisar pentru politica regională,
am vizitat sute de regiuni din întreaga Uniune. Am văzut că
cetățenii doresc să își construiască propriul viitor și le-am
ascultat speranțele și preocupările. Comisia Juncker, din care am
onoarea de a face parte, a depus eforturi neîntrerupte pentru
restabilirea creșterii economice și a locurilor de muncă după ani
de criză economică și financiară. Și am reușit, împreună, să
obținem rezultate. De la începutul mandatului Comisiei Juncker au
fost create 12,6 milioane de locuri de muncă. Investițiile sunt în
plină relansare, Europa a intrat în al șaptelea an consecutiv de
creștere economică, iar șomajul în Uniunea Europeană este la cel
mai scăzut nivel de la începutul secolului.

Desigur,
există încă multe probleme care trebuie soluționate, printre care
inegalitățile persistente dintre statele membre și din interiorul
acestora. Dar singura modalitate de a le soluționa este să acționăm
împreună, ca o Uniune. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla fără
Europa. În anii care au urmat crizei financiare din 2008,
investițiile publice au cunoscut o stagnare periculoasă în mai
multe state membre. În sprijinul economiilor naționale au fost
mobilizate fonduri europene care, în unele cazuri, au reprezentat
75 % din totalul investițiilor publice. Fără intervenția
Uniunii Europene, fără solidaritatea europeană, ar fi situația
mai bună astăzi? Desigur că nu.

Ultimii
cinci ani mi-au dat totodată ocazia de a vedea cu ochii mei impactul
concret al acestei solidarități. Uniunea Europeană a sprijinit
investiții cruciale în spitale, cercetare, securitate energetică,
politici climatice, patrimoniu cultural, universități, școli sau
transporturi, investiții cruciale în zonele rurale, în orașe, în
regiunile transfrontaliere sau în insulele îndepărtate.
Solidaritatea europeană a contribuit la alcătuirea structurii
sociale, economice și culturale care ne unește, a ajutat regiunile
din Europa Centrală, de Est și de Sud să recupereze decalajele și
a mobilizat miniștri, guvernatori regionali, primari și societatea
civilă, care au făcut eforturi susținute pentru o Europă mai
echitabilă și mai sustenabilă.

Un
astfel de angajament reflectă ceea ce am realizat împreună în
ultimii șaizeci de ani: să ne unim forțele pentru a ne sprijini
reciproc. Această uniune extraordinară ne-a ajutat să găsim
pacea, să ne consolidăm economiile și să ne întărim rolul pe
scena mondială. O uniune extraordinară care ne permite să
călătorim liber, să studiem și să lucrăm departe de casă și
să ne întoarcem cu noi cunoștințe și cu un spirit mai deschis. O
uniune extraordinară care ne-a permis să legăm relații de
prietenie și de iubire de cealaltă parte a graniței. De aceea
trebuie să luptăm pentru a ne menține unitatea.

Se spune că în urmă cu treizeci de ani, căderea Zidului Berlinului a marcat sfârșitul istoriei și al tuturor marilor sale povești. În fața populismului care se răspândește în tot spectrul politic, semănând germenii divizării, subminând ca niciodată până acum valorile și principiile comune care au fost construite cu răbdare și cu precauție de-a lungul mai multor decenii, știu că istoria nu s-a încheiat. Iar noi, cetățenii Europei, avem puterea de a-i influența cursul. Prin vot, avem ocazia de a modela viitorul uniunii noastre și de a ne alege cursul vieții. Uniunea Europeană este un edificiu politic unic în lume, un sanctuar al păcii și demnității și cea mai puternică armă împotriva discordiei. Iată, dragele mele nepoate, ce face Europa pentru noi, în mod concret. Iată de ce trebuie să votăm.

Post-ul Comisarul european Corina Crețu, apel către cetățeni înaintea alegerilor europene: ”Avem șansa de a ne decide viitorul!” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM