spot_img
spot_img
spot_img

Colegiul militar albaiulian: Peste 100 de peturi au fost transformate în fapte bune
C

Elevii claselor a X-a A și E au desfășurat ieri o activitate de reciclare a ambalajelor din plastic, în cadrul programului „Săptămâna verde”, program care se desfășoară în colegiul militar în perioada 15-19 aprilie.

Elevii au strâns peste 100 de pet-uri și împreună cu doamna profesoară de limba engleză Ioana Lupșa, le-au depus la Roboțelul Binelui, un punct de colectare și reciclare a deșeurilor din plastic ce face parte dintr-un proiect al Crucii Roșii Române Filiala Alba. Proiectul presupune transformarea ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu, în fapte bune. Fiecare ambalaj înseamnă 1 euro donat Crucii Roșii Române Filiala Alba, donații care vor fi folosite apoi pentru susținerea unor proiecte umanitare, educaționale sau medicale, potrivit inițiatorilor acestui proiect.

„Activitatea a avut ca scop conștientizarea și sensibilizarea elevilor cu privire la posibilitatea de a recicla pet-uri la Roboțelul Binelui, donând astfel Crucii Roșii Române Filiala Alba, bani pentru programele de binefacere ale filialei. Activitatea lor a avut un dublu impact, atât reciclarea sticlelor de plastic cât și implicarea elevilor în programe sociale pentru persoanele vulnerabile. Un exemplu demn de urmat!”, a spus doamna profesoară Ioana Lupșa.

Citește și:

The post Colegiul militar albaiulian: Peste 100 de peturi au fost transformate în fapte bune appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM