Clubul de lectură „LecturAlba” și Cercul de scriere creative „ Verbum” se reunesc la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

La
final de lună mai, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană
,,Lucian Blaga” Alba propun pentru publicul din comunitate, încă
două întâlniri culturale ce se adresează atât cititorilor cât
și creatorilor din orice domeniu.

Miercuri,
29 mai 2019, orele 17:00 sala de lectură a Bibliotecii Județene
„Lucian Blaga” Alba va găzdui o nouă întâlnire a iubitorilor
de lectură, la Clubul de lectură LecturAlba. Propunerile de lectură
ale lunii mai sunt: Jon Krakauer, În aerul rarefiat, un volum
desemnat în 1997 „Cartea anului”, tradus în peste 24 de limbi
care spune povestea uneia dintre celei mai cumplite ascensiuni din
istoria alpinismului mondial și Bhagavad-Gītā sau Cântecul celui
Preafericit, sinteză a spiritualității indiene, una din operele
cele mai interesante și mai populare din literatura sanscrită, de o
deosebită însemnătate pentru istoria gândirii hinduse, profund
venerată în India până în zilele noastre.  

Clubul
de lectură, LecturAlba face parte din programul 1.USERS/ 1.1 Clubul
de lectură și are ca principal obiectiv asigurarea unui cadru
propice lecturii și discutării celor lecturate.

Joi,
30 mai 2019, tot la sala de lectură a bibliotecii, începând cu ora
17:00 se va desfășura Cercul de scriere creativă Verbum. Proiectul
este dedicat tuturor membrilor comunității care practică arta
scrisului sau orice altă formă de creație artistică. La această
ediție a cercului cei prezenți vor prezenta propriile creații, dar
și o creație pe temă dată. Tema propusă la ediția anterioară a
fost Tristețe.

Proiectul face parte din programul 4ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.8Verbum al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba și urmărește să reunească la un loc și în condiții optime pe acei membrii ai comunității care doresc să-și prezinte public, în fața cunoscătorilor, propriile creații.

Post-ul Clubul de lectură „LecturAlba” și Cercul de scriere creative „ Verbum” se reunesc la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM