spot_img
spot_img
spot_img

Bogdan Medrea, președinte PSD Alba Iulia:”Paul Voicu vrea să fie primarul construcțiilor nelegale. Nu îi vom permite asta!”
B

COMUNICAT DE PRESĂ

”Dacă Mircea Hava s-a făcut remarcat ca ”șmenarul-șef” al fraudării fondurilor europene, Paul Voicu vrea să intre în istorie ca primarul construcțiilor nelegale. Doar așa se explică insistențele de a vota pe bandă rulantă autorizații, planuri urbanistice și înstrăinări de domeniu public și privat al municipiului Alba Iulia.

Și,
pentru că vrea să-și depășească șeful, acest viceprimar se
încoronează și ca protector al firmelor de construcție de casă.
Întreg orașul, presa și, sperăm noi, și instituțiile de
aplicare a legii știu cum s-au atribuit contracte de lucrări la
proiectele finanțate prin PNDL 2. Sistemul ticăloșit din Primărie,
guvernat și protejat de Mircea Hava și Paul Voicu, a avut grijă să
atribuie direct unor firme de construcții lucrări de sute de mii de
euro din bani publici.

Mai
știm și cum în Alba Iulia încep să se construiască hoteluri și
blocuri în zone în care, în mod legal, nu s-ar fi dat autorizații
de construcție. Aceleași firme și constructori câștigă și
contractele cu Primăria. Coincidență?

De
peste 26 de ani, Alba Iulia este confiscată în mâna unei găști
PDL-iste care decide cui și ce contracte pe bani publici se dau.
Plecarea euro(șpăga)rlamentarului la Bruxelles nu este sfârșitul
acestei ere a hoției. Paul Voicu vine din urmă, ca să facă ce l-a
învățat ”maestrul”:

Paul
Voicu, în calitate de primar de facto al municipiului Alba Iulia de
când titularul fotoliului a intrat în concediu, a perpetuat niște
practici administrative iresponsabile.

La
fel ca șeful lui, a lăsat albaiulienii să fie inundați zile
întregi și nu a intervenit pe lângă prietenul lui de la Apa CTTA
Alba.

Același
viceprimar i-a umilit pe albaiulieni, punându-i să aștepte 48 de
ore la coadă, în fața Primăriei, pentru un loc de parcare.

Într-un
spirit dictatorial fără precedent, respinge orice proiect pentru
oraș al opoziției și boicotează orice dezbatere în consiliul
local.

Pentru
toate acestea, suntem pregătiți să facem tot ce este nevoie pentru
a opri perpetuarea răului în acest oraș. Ne asumăm public să-l
oprim pe acest individ nociv și gașca lui să conducă orașul cu o
mână de hoț și cu o alta de criminal.

Suntem
pregătiți să luptăm pentru acei cetățeni care s-au săturat de
abuzurile și nedreptățile la care sunt supuși zilnic din Partea
Primăriei care-și doresc un oraș modern unde să poată lucra și
trăi în tihnă.

Luptăm
pentru toți acei albaiulieni care s-au săturat să dea șpagă la
primărie pentru a ridica un act și pentru toți acei cetățeni
care au avut de suferit la serviciu sau în comunitate din cauză că
și-au permis să critice o conducere coruptă.

În zilele următoare, inițiem o serie de demersuri care să taie tentaculele caracatiței portocalii care a acaparat Alba Iulia și le cerem albaiulienilor să fie alături de noi pentru a readuce acest oraș la lumină și demnitatea pe care o merită!”

Bogdan
Medrea

Președinte
PSD Alba Iulia

Post-ul Bogdan Medrea, președinte PSD Alba Iulia:”Paul Voicu vrea să fie primarul construcțiilor nelegale. Nu îi vom permite asta!” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM