BLAJ: Ordin provizoriu de protecție

Polițiștii din Blaj au
emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care
și-ar fi agresat fosta soție.

La
data de 09 septembrie, în jurul orei 17.00, polițiștii de ordine
publică din Blaj au fost sesizați de către o femeie de 30 de ani,
cu privire la faptul că a fost amenințată și agresată de fostul
partener, împreună cu care împarte, în continuare, domiciliul.

Din
primele cercetări, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi
lovit-o pe femeie și, ulterior, i-ar fi trimis mesaje de amenințare
cu acte de violență, în cazul în care ar denunța faptele
violente, la poliție.

Față
de bărbat a fost întocmit dosar penal, pentru amenințare și
violență în familie, iar polițiștii au emis împotriva lui și
un ordin provizoriu de protecție, pe o perioadă de 5 zile prin care
l-au obligat sa părăsească domiciliul comun și să păstreze
distanța minimă față de fosta parteneră de viață.

Post-ul BLAJ: Ordin provizoriu de protecție apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM