Current track

Title

Artist


Bistra – Dosar penal pentru un bărbat care a încălcat măsurile prevăzute în ordinul de protecţie emis de judecător

Written by on 16 April 2019

Luni, 15 aprilie, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cîmpeni au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat din comuna Bistra, cu privire la faptul că fiul său a încălcat obligațiile ordinului de protecţie.

În
urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, în
jurul orelor 17,00, fiul reclamantului, în vârstă de 34 de ani,
s-a dus la locuinţa părinţilor săi, încălcând astfel
prevederile ordinului de protecţie emis de Judecătoria Cîmpeni, la
data de 03.04.2019, pentru o perioadă de 6 luni, prin care era
obligat să părăsească temporar locuința şi să păstreze o
distanţă minimă de 10 metri faţă de tatăl său.

Ordinul
de protecţie a fost emis ca urmare a faptului că, în ultima
perioadă de timp, bărbatul, pe fondul consumului de băuturi
alcoolice, şi-a agresat şi ameninţat, în mod repetat părinţii,
motiv pentru care, la începutul lunii aprilie 2019, poliţiştii
i-au întocmit un dosar penal, pentru violenţă în familie şi au
emis un ordin provizoriu de protecţie.

Faţă de bărbat a fost întocmit un nou dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecţie”, faptă prevăzută de art. 32 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, modificată.

Post-ul Bistra – Dosar penal pentru un bărbat care a încălcat măsurile prevăzute în ordinul de protecţie emis de judecător apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Tagged as