spot_img
spot_img
spot_img

Bilanțul anului 2022 pentru IPJ Alba
B

În anul 2022, polițiștii din județul Alba și-au canalizat resursele, eforturile și acțiunile în direcția creșterii gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei și a patrimoniului, sporirea siguranței stradale și rutiere, precum și destructurării grupărilor infracționale.

O altă componentă importantă au reprezentat-o elaborarea de proiecte care să acceseze fondurile Uniunii Europene precum și realizarea de parteneriate cu finanțare din partea autorităților județene și locale, în vederea modernizării logisticii existente la nivelul structurilor de prevenire și combatere a criminalității.

Resursele umane: Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, anul 2022 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporție de 87,1%.

Logistică: Au fost executate reparații curente la imobile, autovehicule și IT, în valoare de 1.206.535 de lei.

În domeniul prevenirii criminalității, pentru anul 2022, domeniile prioritare de acțiune au fost prevenirea delincvenței juvenile şi victimizării minorilor, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, cu accent pe prevenirea infracțiunilor de furt din locuințe și prevenirea infracțiunilor de violență în familie.

Au fost inițiate și implementate 7 proiecte și campanii de informare și prevenire și s-au desfășurat activități punctuale pe diferite segmente ale criminalității, în parteneriat cu instituții, autorități publice locale şi parteneri privați.

În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii: În anul 2022, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost înregistrate cu 5,9 % mai multe infracțiuni decât în anul 2021.

Infracționalitatea judiciară a crescut cu 6,4% față de 2021, infracționalitatea economică a scăzut cu 6%, față de 2021, iar infracționalitatea de altă natură a crescut cu 9,3% față de 2021.

Ponderea semnificativă este deținută de infracționalitatea judiciară care reprezintă 55.8% din totalul infracționalității sesizate, urmată de infracționalitatea de altă natură cu 33,8% şi infracţionalitatea economico – financiară cu 10,2%.

În anul 2022, polițiștii au descoperit în flagrant delict 1.373 de infracțiuni.

În funcție de mediul în care au fost comise se constată că din totalul infracțiunilor sesizate, 68,2% au fost înregistrate în mediul urban, indicator care a crescut față de nul 2021 cu 8,1%, iar 31,8% au fost înregistrate în mediul rural, indicator care a crescut față de 2021 cu 1,4%.

Criminalitatea stradală: Din totalul infracțiunilor stradale sesizate, 35,5 % sunt infracțiuni de furt. Dintre acestea, furturile din buzunare reprezintă 9,12 %, furturile de/din auto 16,2 %, iar restul sunt alte tipuri de furturi.

Managementul integrat al ordinii și siguranței publice: Activitatea și rezultatele obținute pe linia menținerii ordinii și siguranței publice a fost analizată permanent, inclusiv în cadrul ședințelor la care au participat și reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Constituirea patrulelor de ordine și siguranță publică s-a realizat în conformitate cu prevederile dispozițiilor din domeniu, acestea fiind de poliție, mixte poliție – jandarmi, independente de jandarmi și în unele cazuri au fost realizate și în colaborare cu poliția locală.

S-a colaborat cu polițiile locale, reușindu-se astfel să fie atrase noi forțe în sistem integrat la activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice.

Pe parcursul anului 2022, au fost desfășurate peste 1.800 de activități în cooperare cu structurile MAI privind prevenirea consumului de droguri.

De asemenea au fost desfășurate activitățile din competență, în cadrul Centrului Județean de Conducere si Coordonare a Intervenției constituit în contextul conflictului din Ucraina.

Apeluri de urgență 112: În anul 2022, au fost înregistrate 25.131 de apeluri de urgență, din care 63,9% au fost în mediul urban, iar 36 % în mediul rural.

Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii: În anul 2022 s-a intensificat activitatea de patrulare pentru sporirea gradului de siguranță a cetățenilor prin creșterea vizibilității şi a capacității de intervenție, realizându-se dispozitive viabile și flexibile care să poată fi ușor adaptate sau reorientate pentru îndeplinirea unor misiuni neprevăzute ori rezolvarea situațiilor deosebite.

Polițiștii din structurile de siguranță publică și cei de proximitate au constatat peste 1.280 de infracțiuni, cele mai multe fiind de natură judiciară.

Siguranța în școli: În anul 2022, prioritatea inspectoratului a fost creșterea siguranției în unitățile de învățământ.

Polițiștii de la siguranță școlară au desfășurat 454 de activități preventiv-informative destinate elevilor, care au avut ca beneficiari peste 15.000 de elevi din 214 unități de învățământ.

În baza planurilor de acțiune organizate cu efective proprii și în comun cu alte structuri / instituții au fost desfășurate 31 de activități pentru prevenirea și combaterea violenței, absenteismului și abandonului școlar și prevenirea victimizării din accidente rutiere.

Au fost organizate acțiuni de verificare a legalității transportului de elevi și a modului de asigurare a pazei și protecției unităților școlare.

În anul trecut, în mediul școlar au fost înregistrate 56 de infracțiuni, majoritatea fiind fapte de lovire sau alte violențe și furturi.

Nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau infracţiuni grave în care să fie implicaţi elevi sau fapte prin care să fi fost afectat procesul de învăţământ ori să fi fost primejduită grav viaţa, integritatea corporală ori sănătatea elevilor sau cadrelor didactice.

Criminalitatea gravă, comisă cu violență: În anul 2022 au fost înregistrate 31% mai puține infracțiuni, comise cu mare violență, decât în anul 2021.

În 2022, nu au fost înregistrate fapte de omor sau vătămare corporală.

Prevenirea și combaterea violenței în familie: Diversificarea și accentuarea formelor de manifestare a agresivității în familie reprezintă un domeniu de interes și de acțiune al polițiștilor din județul Alba, mandatați să gestioneze activitățile de prevenire și combatere a acestui fenomen.

În anul 2022, în domeniul violenței în familie, în județul Alba, au fost înregistrate 675 de infracțiuni, cu 2,46 % mai puține față de anul 2021.

Pe parcursul anului au fost emise 229 de ordine de protecție provizorii, dintre care 172 au fost confirmate de către magistrați.

În cursul anului 2022, polițiștii au intervenit la 1.450 de evenimentele privind violența domestică, majoritatea în mediul urban (60%).

Criminalitatea contra patrimoniului: Au fost sesizate 3.279 de infracțiuni contra patrimoniului (75,5% din totalul infracțiunilor judiciare) infracționalitate care a crescut cu 9% față de anul 2021.

Furturile, cel mai important segment infracțional al acestei categorii, reprezintă 46,5%, procent ce a crescut 19,5% față de anul 2021.

Tâlhăriile au scăzut cu 10 %față de anul 2021.

Infracționalitatea în domeniul silviculturii și pisciculturii: În anul 2022, în urma activităților şi acțiunilor desfășurate au fost înregistrate 314 dosare penale, au fost aplicate 579 de sancțiuni contravenționale și a fost confiscată cantitatea de 5.118 metri cubi de material lemnos.

Pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, au fost constatate 15 infracțiuni și au fost aplicate 229 de sancțiuni contravenționale.

Urmărire și extrădare: În anul 2022, s-a dispus măsura urmăririi naționale față de 219 persoane și internațională față de 19 persoane, iar în urma activităților specifice efectuate s-a reușit identificarea a 224 de persoane aflate în urmărire.

În aceeași perioadă au fost înregistrate 123 de mandate și sentințe penale și au fost soluționate 136.

În ceea ce privește supravegherea judiciară, în anul 2022 au fost înregistrate 184 de persoane cu măsuri preventive, din care 161 cu control judiciar, una cu control judiciar pe cauțiune și 23 arestate la domiciliu.

Pe linia armelor, explozivilor și substanțelor periculoase au fost sesizate 90 de infracțiuni, iar pe linie de braconaj cinegetic au fost constatate 9 fapte prevăzute de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecția fondului cinegetic;

Au fost ridicate în vederea confiscării 42 de arme, 230 kg carne vânat, 164 de tone îngrășăminte chimice, 43 de tone de deșeuri periculoase și 3.117 kg articole pirotehnice.

Au fost emise 29 de dispoziții de suspendare sau anulare a dreptului de port și folosire a armelor.

Criminalitatea economico – financiară: În 2022 au fost constatate 798 de infracțiuni de natură economico-financiară și au fost luate 6 măsuri preventive.

Au fost constatate 52 de infracțiuni de evaziune fiscală.

În domeniul infracțiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, au fost constatate 53 de infracțiuni de înșelăciune și 25 în domeniul proprietății intelectuale.

În cursul anului 2022, s-au organizat 9 acțiuni de amploare, în domeniul produselor accizabile (tutun, alcool), silvic, sănătate, proprietate intelectuală cu scopul final de evaziune fiscală, delapidare, fals și înșelăciune;

Acțiunile s-au desfășurat în 5 județe (Alba, Cluj, Argeș, Hunedoara și Tulcea);

Pentru documentarea activității infracționale a persoanelor vizate de anchete, au fost efectuate 136 de percheziții, iar în urma anchetelor desfășurate au fost reținute 5 persoane.

Criminalistic: În cursul anului 2022, polițiștii criminaliști au participat la peste 1.500 de cercetări la fața locului. Au fost ridicate și au rămas în evidență 9.925 de urme criminalistice.

Prin mijloace criminalistice s-au identificat sau le-a fost probată vinovăția a 109 persoane, în 90 de cauze penale.

Biroul pentru Protecția Animalelor: Este structura de specialitate responsabilă de crearea și păstrarea unui climat de siguranță în ceea ce privește deținerea și îngrijirea animalelor din posesia legală a omului, atât în ceea ce privește integritatea acestora, dar și integritatea persoanelor cu care intră în contact aceste animale.

La nivelul biroului, anul trecut, au fost înregistrate 127 de petiții și 37 de dosare penale.

Au fost constatate 13 infracțiuni la Legea 205 din 2004 și la Codul Penal și au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 72.980 de lei.

Siguranța traficului rutier: Principalul obiectiv al polițiștilor rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a fost siguranța traficului rutier pe drumurile publice, asigurându-se continuitatea dispozitivului rutier, precum și reorientarea unor elemente de dispozitiv pentru realizarea unei prezențe active pe principalele drumuri naționale, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulației și prevenirii evenimentelor rutiere.

În anul 2022, s-a reușit reducerea numărului accidentelor grave de circulație, cu 3,8%, față de anul 2021, a persoanelor decedate cu 10%, a persoanelor rănite grav 6,6%, iar a persoanelor rănite ușor din accidente grave de circulație cu 4,5 %.

În cadrul acțiunilor punctuale, polițiștii rutieri au constatat 540 de infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe (187) fiind infracțiuni de conducere cu o alcoolemie peste limita legală urmate de infracțiunile de conducere sub influența substanțelor psihoactive (114), conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

De asemenea au fost aplicate 36.249 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19.470 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

258 dintre amenzi au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză cu peste 50 km/h.

Au fost reținute, în vederea suspendării, 1.755 de permise de conducere şi au fost retrase 1.357 de certificate de înmatriculare pentru diferite defecțiuni tehnice, lipsa inspecției tehnice periodice sau lipsa RCA.

Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea de prioritate vehiculelor și neacordarea de prioritate pietonilor.

Transporturi feroviare: Serviciul Județean de Poliție Transporturi Alba se află în subordinea Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Poliție Transporturi și se compune din reședința Serviciului şi 7 Posturi de Poliție Transporturi Feroviare subordonate, respectiv Alba Iulia, Aiud, Blaj, Coșlariu, Războieni-Cetate, Teiuș și Vințu de Jos.

În subordinea serviciului își desfășoară activitatea polițiști anume desemnați care au ca și activitate principală patrularea trenurilor de călători, în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență și a celor contra patrimoniului, precum și a actelor de tulburare a ordinii publice.

Serviciul Județean de Poliție Transporturi Alba gestionează 440,287 de kilometri de cale ferată, 17 stații, 33 puncte de oprire, 102 treceri la nivel cu calea ferată, precum și aproximativ 76 de trenuri de călători /24 de ore, la care se adaugă și trenurile de marfă.

Activitatea serviciului, a avut în vedere creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni, combaterea infracționalității, combaterea fraudelor vamale, fiscale și traficului de produse contrafăcute, combaterea furturilor de metale de la infrastructura de transport și de la vagoane, combaterea furturilor din vagoane și de la călători, creșterea autorității structurilor de poliție transporturi, consolidarea activității de ordine publică prin realizarea unui sistem integrat cu participarea instituțiilor abilitate.

În cursul anului 2022, polițiștii serviciului au soluționat 87 de dosare penale.

Pentru asigurarea unui climat corespunzător în stațiile C.F.R. și în trenurile de călători, au fost efectuate 70 de acțiuni și peste 1.772 de patrulări pe trenurile de călători.

În urma activităților desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba au constatat 2.596 de fapte de natură contravențională.

Obiectivele anului 2023: Pentru anul 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Alba va continua acțiunile ce vizează creșterea gradului de siguranță al cetăţenilor, reducerea infracţionalităţii stradale, reducerea riscului rutier şi asigurarea climatului de legalitate pentru mediul de afaceri.

Instituția noastră este pregătită, atât din punct de vedere profesional cât și logistic, pentru a-și îndeplini cu succes misiunile și pentru a pune în aplicare prevederile legale, astfel încât siguranța cetățenilor din județul Alba să nu fie afectată.

Stirile Hit FM