Berghin – 90 de tone de îngrășăminte chimice, depozitate necorespunzător, confiscate de polițiștii IPJ Alba

Joi, 21 februarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au efectuat un control pe raza comunei Berghin, unde, pe un teren agricol, au identificat 90.000 de kilograme de îngrășăminte chimice, care erau depozitate în mod necorespunzător.

Deţinătorului acestora, un bărbat de 39 de ani, din comuna Berghin, i-a fost întocmit dosar penal şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, iar întreaga cantitate de îngrăşăminte chimice a fost indisponibilizată.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba readuce în atenţia celor interesaţi câteva reguli privind depozitarea şi folosirea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor:

  • Îngrășămintele chimice și produselor de
    protecție a plantelor trebuie depozitate numai ambalate și în
    locuri protejate, conform art. 98 alin. 3 lit. a, din OUG nr.
    195/2005, privind protecția mediului.
  • Producătorii agricoli și prestatorii de servicii de protecție a
    plantelor au obligația de a returna furnizorilor toate ambalajele
    recuperabile, imediat ce sunt golite de conținut;
  • Este interzisă comercializarea produselor de protecție a plantelor
    fără etichete, cu etichete necorespunzătoare sau în ambalaje
    neautorizate;
  • Producătorii sau
    deținătorii de deșeuri au obligația de a efectua operațiuni de
    tratare sau de a transfera aceste operațiuni operatorilor
    economici autorizați care desfășoară acest tip de activități
    sau unui operator public sau privat de colectare a deșeurilor;
  • Abandonarea deșeurilor este interzisă.

Post-ul Berghin – 90 de tone de îngrășăminte chimice, depozitate necorespunzător, confiscate de polițiștii IPJ Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM