spot_img
spot_img
spot_img

Beniamin Todosiu, deputat USR de Alba: Locuitorii din Apuseni au dreptul să plătească jumătate din factura la electricitate. Drepturile lor sunt blocate birocratic.
B

Dreptate pentru locuitorii din Munții Apuseni! Drepturile acestor oameni nu trebuie blocate în hățișul birocratic! Am început o serie de demersuri legale pentru susținerea locuitorilor din Munții Apuseni, astfel încât să poată beneficia de prevederile unei legi care le permite să achite jumătate din factura la electricitate.

Ca deputat ales pentru a reprezenta interesele cetățenilor în Parlamentul României, consider că este important să semnalez problemele cu care se confruntă și să fac demersurile necesare pentru a le rezolva. Am fost sesizat de mai mulți cetățeni din Munții Apuseni că nu beneficiază de prevederile Ordonanței de Guvern nr. 27/1996, ordonanță care le permite să primească o reducere de 50% din factura la energie electrică. Din păcate, oamenii spun că nu se întâmplă acest lucru și, deși au făcut demersurile legale, primesc în continuare facturile fără reducere.

Deși ordonanța a fost îmbunătățită, conform spuselor guvernanților, aceasta a cauzat blocaje birocratice în acordarea sprijinului necesar locuitorilor care trăiesc în condiții extrem de grele. Ca să beneficieze de reduceri, cetățenii trebuie să înainteze o cerere la primărie, să vină cu o dovadă că locuiesc într-o localitate dintre cele incluse în prevederile ordonanței și să depună ultima factură la utilități. Ulterior, listele cu solicitări ar trebui verificate de autoritățile locale și trimise la furnizorii de electricitate și gaze naturale.

Pentru a face lumină în acest caz, am înaintat întrebări, prin biroul parlamentar, către Ministerul Energiei, Agenția Națională de Reglementare a Energiei (ANRE) și Ministerul Economiei, acesta din urmă având în subordine Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

Așa cum am promis încă de la preluarea mandatului, sunt vocea cetățenilor în Parlamentul României! De această dată, sunt vocea oamenilor din Munții Apuseni care au dreptul legal la aceste facilități și trebuie sprijiniți să beneficieze de ele.

Pentru acești oameni, care trăiesc în condiții extrem de grele, orice ajutor este important, astfel încât fac tot posibilul pentru a rezolva această problemă.

Beniamin Todosiu

Deputat USR de Alba

Stirile Hit FM