13 octombrie 1479 -13 oct. 2022, la 543 ani, Bătălia de la „Șibot”
În ziua de 13 OCT. 2022 orele 17.00 în Gara ȘIBOT, jud Alba a avut loc comemorarea Bătăliei de pe Câmpul Pâinii.
La eveniment au participat oficialități locale, județene din Alba, Hunedoara și centrale și persoane doritoare de cunoaștere a istoriei locului și a sacrificiilor înaintașilor noștri pentru credința creștină.
Despre Bătălia de pe Câmpul Pâinii
După prima serie de succese turcii contraatacă şi sașii bat în retragere. În ajutorul sașilor intervin în primă fază trupele de români stabilizând pentru moment frontul.
Oastea turcească atacă susținut şi determină ca flancul stâng formată din luptători sași să bată în retragere. Intervine în luptă cavaleria grea condusă de însuși Báthory. Din acest moment luptele cele mai violente se vor desfășura pe centrul liniilor de atac.
Intervenția voievodului a avut ca efect scoaterea din luptă a trupelor muntene comandate de Ţepeluş şi înaintarea trupelor creștine până în linia a doua a turcilor.
Rezistența opusă de trupele turcești comandate de iscusitul Isa-bei va da naștere unei încleștări corp la corp, moment în care Báthory rămâne fără calul său şi cade la pământ. Confruntarea a devenit dramatică şi extrem de sângeroasă.
În aceste clipe critice, oastea transilvăneană intră în panică, iar nobilimea cere voievodului o retragere în cetatea Sebeșului.
Voievodul Báthory, deși rănit, încurajează oastea creștină intrând în luptă cu ajutorul unui soldat numit Antal. Astfel trupele creștine reuşesc să învingă contingentul condus de Ali-bei, fapt ce va determina o repliere a tuturor forțelor turcești pentru anihilarea atacului transilvănenilor. Se aruncă în luptă şi ultimele rezerve ale turcilor conduși de Bali-bei pe flancul drept de atac al lor, situație care are ca rezultat o modificare categorică a raportului de forțe în favoarea acestora. Se contura astfel o victorie în luptă a turcilor.
În acest moment decisiv al confruntării au loc două episoade: intrarea în luptă a lui Paul Kinizsi cu trupele sale şi rănirea lui Isa-bei. Acesta a fost ucis de săbiile şi sulițele trupelor creștine.
Dispărând din luptă cel mai important comandant, turcii au început să se împrăștie, astfel că pe zona centrală a frontului au început lupte de hârțuire şi urmărire.
Dar lupta urma să se decidă pe flancul sudic, acolo unde acționa Malkocioglu Bali-bei asupra fostului domn muntean, Laiotă Basarab. Acesta din urmă s-a recunoscut învins şi a bătut în retragere.
Acum trebuia să atace Ali-bei cu akingii săi, însă aflându-se în fața puternicei grupări conduse de Paul Kinizsi, Ali-bei se va retrage printr-un gest de lașitate, fiind ajutat de unii localnici să treacă Carpații şi să se refugieze în sudul Dunării.
Comanda trupelor turcești a fost preluată de către Malkocioglu Bali-bei, încercând o contraofensivă.
Dar Paul Kinizsi atacând din lateral obținea noi avantaje, învăluind oastea turcească care rezista cu înverșunare. Rândurile turcilor au fost fragmentate și eliminate rând pe rând, astfel Bali-bei a reenunțat la luptă și a luat-o la fugă.
Ultimul nucleu de rezistență l-a constituit oastea munteană, care a fost anihilată în totalitate doar la intervenția în forță a cavaleriei grele comandate de Báthory.
Abia din acest moment se poate considera victoria sigură a oastei creștine.
Documentele istorice ale sașilor relatează că lupta a durat între orele 1 şi 5 după-amiază. Înainte de lăsarea serii tabăra turcească a fost prădată de luptătorii creștini, au fost eliberați robii şi s-a trecut la urmărirea turcilor până în munți.
Fuga turcilor ar fi avut loc pe văile râului Cugir, prin satul Laure(Loman?).
Luptătorii munteni fiind măcelăriți pe câmpul de luptă nu au mai fost pe rol de călăuze pentru turci, astfel fiind facilitată anihilarea lor mai ușoară.
Totuși, un pâlc de turci au încercat să opună rezistență la hotarul Romosului, în locul numit Făgădău, turcii uciși fiind aruncați într-o vale, numită și astăzi Pârâul Turcului.
De asemenea, găsim pe Râul Mare al Cugirului un loc numit Moara Turcului, deci dovezi ale trecerii turcilor în retragere, pe aceste locuri.
De pe câmpul de luptă a fost recuperat voievodul Transilvaniei, rănit fiind, de chiar Paul Kinizsi.
Victoria de pe Câmpul Pâinii a fost sărbătorită direct pe locul de luptelor, ostașii întrecându-se în a improviza versuri prin care să elogieze vitejia unora dintre artizanii reușitei. Sărbătorirea victoriei a durat toată noaptea.
Bilanțul pierderilor a fost estimat de contemporani la peste 30000 morți de partea turcă și în jur de 10000 de creștini.
Istoria îl va consemna ca principal artizan al victoriei creștinilor pe comitele Timișoarei, Paul Kinizsi.
Pe 14 octombrie 1479, a doua zi după încrâncenata confruntare de pe Câmpul Pâinii, trupele victorioase au intrat în cetatea Alba Iulia, pentru a sărbători succesul. Vestea răsunătoarei victorii, ajunsă între timp, pe 21 octombrie, la regele Matia de Hunedoara, împreună cu steagurile capturate de la turci, va fi transmisă de acesta în scurt timp papei (la 22 octombrie), iar Câmpul Pâinii (Kenyrmezo) va intra definitiv în istoria luptei creștinătății împotriva Imperiului Otoman.
A fost cea mai mare victorie a creștinătății după răsunătoarea victorie de la Belgrad, din 1456, a lui Iancu de Hunedoara și după succesul remarcabil al lui Ștefan cel Mare din 1475 în bătălia de la Vaslui.
Pe câmpul însângerat se vor ridica mausoleul lui Matia de Hunedoara și capela lui Ștefan Báthory, monumente despre care se cunosc astăzi foarte puține lucruri.
În schimb, în gara din Șibot se află monumentul lui Paul Kinizsi(Chinezul), ridicat acum 100 de ani, la inițiativa lui Nicolae Iorga în anul 1906 care parcă vrea să transmită generațiilor viitoare, ecourile acestei mari încleștări de forțe ce dominau epoca feudală în această zonă.
Totodată acest monument constituie o piedică în calea uitării istoriei populației de pe aceste meleaguri.
Câmpul Pâinii se va transforma cu timpul într-un loc de pelerinaj, într-un ținut de legendă care nu doar a născut eroi, ci și i-a întreținut.
Trubadurii le-au cântat vitejia în strune, cronicarii le-au eternizat numele pe piedestalul istoriei, oamenii de rând ai locului i-au dat copiilor ca exemplu de luptă, de dârzenie, de neînfricare.
Istoriografia română și maghiară i-au recuperat, dar i-au și revendicat, rând pe rând.
