spot_img
spot_img
spot_img

Bălcaciu – Un minor în stare de ebrietate s-a răsturnat cu un moped neînmatriculat într-un șanț
B

La data de 10 iulie, în jurul orei 18.20, un minor de 16 ani, din localitatea Bălcaciu, în timp ce conducea un moped, pe strada Gorunului din localitate, a pierdut controlul mopedului și s-a răsturnat în șanțul din stânga drumului a direcției de mers, producând ușoare avarii vehiculului. Acesta se afla sub influenta băuturilor alcoolice.

În
urma investigațiilor efectuate, polițiștii rutier din Blaj
împreună cu polițiștii Secției numărul 6 de Poliție Rurală au
stabilit faptul că minorul nu deține permis de conducere, mopedul
nu este înmatriculat sau înregistrat și aparține unui tânăr de
19 ani, din localitatea Bălcaciu, care ar fi încredințat mopedul
minorului, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de
conducere.

Întrucât
minorul se afla în stare avansată de ebrietate și nu a putut fi
testat cu aparatul etilotest, a fost condus la spital unde i-ai fost
recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față
de conducătorul mopedului, cercetările sunt continuate sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului,
conducere fără permis, și conducerea a unui vehicul
neînmatriculat sau neînregistrat, iar față de tânărul de 19 ani
pentru încredințarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile
publice unei persoane fără permis de conducere.

Post-ul Bălcaciu – Un minor în stare de ebrietate s-a răsturnat cu un moped neînmatriculat într-un șanț apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM