AcasăStiri AlbaAtelier de lucru cu subiectul ”Protejarea proprietății intelectuale”, organizat de Poliția Română

Atelier de lucru cu subiectul ”Protejarea proprietății intelectuale”, organizat de Poliția Română

Date:

Joi, 7 martie, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române a fost organizat un atelier de lucru privind problematica proprietății intelectuale. La eveniment au participat reprezentanți ai Ambasadei S.U.A. la București, Federației Internaționale a Industriei Fonografice, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

Cele mai mari amenințări la adresa siguranței cetățenilor și a mediului de afaceri din România, potrivit Strategiei Naționale de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020, le reprezintă manifestările criminalității organizate. Cele mai versatile, specializate și păgubitoare astfel de grupuri sunt concentrate în domeniul economico-financiar.

Una dintre cele 8 categorii de riscuri și vulnerabilități identificate la nivel national este reprezentată de contrafacere și infracțiunile care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Astfel că, în cadrul întâlnirii de astăzi au fost abordate, în principal, aspecte privind investigarea în mediul online a entităților implicate în săvârșirea unor ilegalității în domeniu, metode de stabilire a identității persoanelor implicate, de colectare și administrare a mijloacelor de probă electronice.

Fenomenul infracţional în domeniul comercializării de produse contrafăcute şi pirateriei este de natură să genereze, totodată, şi alimentarea economiei subterane prin neînregistrarea acestor operaţiuni, aspecte care conduc, implicit, la afectarea legalităţii şi concurenţialităţii mediului de afaceri.

Printre tendinţele de manifestare a infracționalității în domeniu se numără: proliferarea acesteia prin utilizarea internetului, desfăşurarea de activităţi comerciale fără evidenţierea acestora, precum și implicarea în activităţile ilicite a persoanelor care beneficiază de instrumente şi cunoştinţe IT avansate, coroborată cu ascunderea identităţii persoanelor suspecte, care folosesc ca instrument de săvârşire mediul informatic.

În consecință, primordială este asigurarea unei pregătiri profesionale eficiente și continue a polițiștilor care desfășoară activități în acest domeniu.

Inspectoratul General al Poliţiei Romane, în baza prevederilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a actelor normative care reglementează regimul drepturilor de proprietate intelectuală, întreprinde, prin structurile sale specializate, măsuri specifice pentru prevenirea, descoperirea și investigarea activităților ilegale în domeniu.

Post-ul Atelier de lucru cu subiectul ”Protejarea proprietății intelectuale”, organizat de Poliția Română apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

spot_img

Stiri Alba

Spectacol de reconstituire istorică la Cugir

Cu prilejul Anului Centenar al Încoronării și apropierea Zilei...

Stiri Brașov

Spectacol de teatru în limba germană la Centrul Cultural ”Reduta” din Brașov

Asociația ''CU TIMP PENTRU CULTURĂ'' vă invită la spectacolul...

Stiri Harghita

Liceul Teoretic „Salamon Erno” din Gheorgheni angajează laborant

Liceul Teoretic „Salamon Erno” din Gheorgheni, județul Harghita, organizează...

Evenimete

Stirile HITFM

spot_img