Asociația Rotary Club „Floare de colț” facilitează accesul moților la ecografii cardiace gratuite

Written by on 14 February 2019

Rotarienii din Cîmpeni și Abrud reuniți în asociația „Floare de colț” în colaborare cu alte trei societăți private vor facilita accesul locuitorilor din Munții Apuseni la ecografii cardiace gratuite.

Rezultat în urma unui proiect inițiat în 2012 ”Cabinetul medical mobil” a fost dotat recent cu un ecograf nou, modern, portabil, care dispune de o sondă suplimentară pentru ecografii cardiace, alături de cea pentru ecografii abdominale și transvaginale. Mai mult decât atât, toate echipamentele de pe cabinetul medical mobil au fost înlocuite, pentru a asigura precizia investigațiilor medicale.

 „Din respect față de pacienți și față de medicii care acceptă să vină voluntari în acest proiect, echipamentele trebuie să fie de cea mai bună calitate. Vârsta înaintată a oamenilor din această zonă, precum și frecventele probleme cardiace identificate au justificat schimbarea ecografului. Astfel, cu ajutorul partenerilor noștri, reușim să răspundem cât mai adecvat nevoilor pacienților din această zonă” a comentat nouă achiziție, Adrian Jantea, președintele Asociației Rotary Club „Floare de colț” Abrud – Câmpeni.

Post-ul Asociația Rotary Club „Floare de colț” facilitează accesul moților la ecografii cardiace gratuite apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Tagged as

Current track

Title

Artist