spot_img
spot_img
spot_img

Amenzi record de peste 153.000 de lei în urma unei acțiuni a IPJ Alba
A

În perioada 28-30 iunie 2019, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.

La acțiune au participat polițiștii rutieri din tot județul, care au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică, atât din mediul urban cât și din mediul rural.

Au fost folosite 13 aparate radar, între care două ce funcţionează pe baza undelor laser (pistol radar) și s-a acționat în zonele identificate cu risc de producere a accidentelor datorate excesului de viteză.

În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 433 de conducători auto care au depăşit limita legală de viteză.

Alţi 140 de participanți la trafic au fost amendaţi pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 153.130 lei.

Complementar sancţiunilor contravenţionale, poliţiştii au dispus măsura reţinerii permisului de conducere faţă de 22 de conducători auto, din care 7 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de kilometri/oră, 3 pentru conducere sub influența alcoolului, 9 pentru depășire și 3 pentru alte abateri şi au retras 4 certificate de  înmatriculare.

Totodată, în această perioadă, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier.

Post-ul Amenzi record de peste 153.000 de lei în urma unei acțiuni a IPJ Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM