spot_img
spot_img
spot_img

Amenzi mai mari pentru medicii de Urgenţă care lasă pacienţii să aștepte.
A

Medicii de la Urgenţe care lasă pacienţi să aştepte foarte mult pe holurile spitalelor pot fi amendaţi. Sancţiunile sunt de până la 30 de mii de lei şi sunt incluse într-o hotărâre de guvern adoptată de Guvern.

Timpii legali de așteptare la Urgente sunt diferiti în funcţie de gravitatea stari de sănătatea a pacientului. Dacă este cod roşu, adică atunci cand o persoană care este în stare critică, aceasta ar trebui să fie consultată imediat, fără să mai aştepte. 

Pentru pacienţii de cod alb, adică cei care nu sunt într-o situaţie de urgenţă şi au nevoie doar de un consult, timpul de aşteptare poate ajunge până la 240 de minute, adică patru ore. Amenzile pentru depășirea acestui interval  existau deja în legislație, însă valoarea lor se dublează acum: înainte, personalul medical putea fi amendat cu sume între 500 lei și 1.500 de lei, iar spitalele cu 10.000 până la 15.000 de lei.

Acum vorbim de amenzi de la o mie până la trei mii de lei pentru personalul medical. Iar unităţile medicale ar putea fi sancţionate cu sume de până la 30 de mii de lei. Pacientii nemulțumiți pot reclama situația la Direcțiile de Sănătate Publică.

Post-ul Amenzi mai mari pentru medicii de Urgenţă care lasă pacienţii să aștepte. apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM