Amenzi de 25000 de lei acordate de inspectorii ITM Alba pentru ”muncă nedeclarată”

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2020, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.

Începând cu data de 15 iunie a.c., la nivelul județului Alba, a fost declanșată Campania națională privind verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă, campanie care se va derula până la data de 24.08.2020.

De asemenea,în perioada 31.07. – 02.08.2020, au fost organizate ample acțiuni de control, împreună cu reprezentanți ai D.S.P.Alba, I.J.P.Alba si ANSVSA Alba, la unitățile de pe raza județului Alba care au deschis terase, privind respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție anti-covid stabilite de Guvernul României; cu acest prilej au fost verificate peste 50 de unități de profil.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 27.07.–02.08.2020, în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 36

Nr.controale de noapte : 4

Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 765

Din care – femei : 343

– tineri : 0

Număr deficienţe constatate: 74

Număr persoane depistate cu „muncă nedeclarată”: 1

Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 13

Din care :

– 2 amenzi in valoare totală de 25.000 lei-din care 1 amenda de 20.000 lei, pentru munca nedeclarata;

– 11 avertismente;

Post-ul Amenzi de 25000 de lei acordate de inspectorii ITM Alba pentru ”muncă nedeclarată” apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM