spot_img
spot_img
spot_img

Alba Iulia – Lucrări de reparații la podul de peste râul Mureș
A

În cursul lunii iulie a anului curent, prin contribuția structurilor de specialitate din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Alba au fost realizate 2 obiective care privesc siguranța și fluența traficului rutier, fiind adoptate astfel măsuri de sistematizare adecvate condițiilor de trafic, activitatea unității noastre de politie venind în sprijinul participanților la trafic.

În cele ce urmează reliefăm cele
doua „deficiențe” care au fost remediate, în colaborare cu administratorul
drumului public:

  1. Starea necorespunzătoare a podului de peste râul Mureș

În ultima perioada de timp, pe
sectorul de drum: Sebeș – DN1 – Alba Iulia s-au înregistrat valori mari de
trafic, în special acestea concentrându-se în zona podului de peste râul Mureș,
unde traficul rutier era agasat, desfășurându-se cu dificultate din cauza
stării necorespunzătoare a părții carosabile aferente acestuia. Având în vedere
disfuncționalitățile survenite la rosturile de dilatație de la pod, a apărut
necesitatea intervenției în regim de urgență în vederea remedierii acestora,
pentru prevenirea evenimentelor rutiere cu consecințe grave, dar si pentru
asigurarea unei fluente optime a circulației rutiere.

În acest context, administratorul
drumului public a încheiat un contract de prestări servicii cu un executant de
lucrări, iar acesta a înaintat unității noastre de poliție o solicitare pentru
instituirea restricțiilor de circulație în vederea realizării lucrărilor de
reparații/înlocuire a rosturilor de dilatație. Prin urmare, Serviciul Rutier
din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Alba, în urma analizării
documentației, a emis aviz favorabil pentru executarea de lucrări în ampriza
drumului public, stabilind condițiile în care acesta poate fi realizat si
ținând cont de unele particularități:

– perioada de execuție este de 2 luni (pe timp de
noapte);

– activitățile ocazionate de aceste intervenții se vor
realiza, de luni până vineri, doar in intervalul orar: 20.00 – 07.00;

– în zilele de sâmbăta se vor executa lucrări doar in
intervalul orar: 18.00 – 10.00;

– în zilele de duminică se vor executa lucrări doar in intervalul orar: 19.00 – 07.00;

Pe timpul efectuării lucrărilor,
traficul va fi dirijat alternativ, prin utilizarea instalațiilor de
semaforizare care vor fi amplasate la cele doua capete ale podului.

Pe timp de zi, zona grevată de lucrări
va fi acoperită cu un dispozitiv de tip „placă”, care va proteja locul de intervenție,
astfel fiind asigurată planeitatea drumului public și facilitând circulația în
ambele sensuri.

2. Reamenajarea intersecției
Centurii de ocolire a municipiului Alba Iulia cu Drumul Județean 107 si str. Mărășești
din Alba Iulia

În contextul creșterii numărului
de accidente de circulație în intersecția precizată, dar și pentru asigurarea
unui climat de siguranță rutieră adecvat, în colaborare cu administratorului
drumului public s-a analizat oportunitatea reamenajării acestei intersecții,
sens în care s-a identificat ca soluție optimă realizarea unui sens giratoriu.

În acest sens, Serviciul Rutier
din cadrul Inspectoratului de Politiei Județean Alba a avizat planul de
semnalizare privind amenajarea unui sens giratoriu, care să „calmeze” circulația
rutieră, să asigure o fluență adaptată condițiilor de trafic și totodată, să contribuie
la creșterea gradului de siguranță rutieră.

Începând cu data de 19.07.2019,
sensul giratoriu a fost amenajat în conformitate cu prevederile legale aflate în
vigoare, traficul rutier urmând a se desfășura în aceste condiții.

Pe această cale, recomandăm participanților
la trafic:

  • să adopte o conduită
    responsabilă în trafic;
  • să manifeste o atenție
    distributivă;
  • să circule cu
    prudenta;
  • să respecte
    semnalizarea rutieră temporară impusa pe sectoarele de drum grevate de lucrări;
  • să păstreze o
    distanță suficientă în mers față de vehiculele care circulă în fața lor.

Post-ul Alba Iulia – Lucrări de reparații la podul de peste râul Mureș apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM