Alba Iulia – Demonstrație interactivă de xilogravură la ”Academia Doamnelor”

Joi,
11 iulie 2019, de la ora 11.30, la Centrul de resurse ”Academia
Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia va avea loc wokshop-ul
”Demonstrație interactivă de xilogravură”, care este inclus în
programul celei de-a opta ediții a Taberei de Educație și Creație
”Mari valori culturale locale”. Demonstrația va fi susținută
de profesorul Mircea Lac, declarat ”Tezaur uman viu” în urmă cu
un an. ”Tezaur Uman Viu” este un titlul onorific acordat de
Ministerul Culturii la inițiativa UNESCO, pentru salvgardarea,
păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial.

Coordonarea
științifică a proiectului este asigurată de prof. univ. dr. Ilie
Moise împreună cu dr. Andreea Buzaș, cercetător la Institutul de
Cercetări Socio-Umane Sibiu, prof. dr. Roxana Stoichițoiu, redactor
responsabil al Revistei de etnografie și folclor „Miorița”.
Între participanți se numără, șase cadre didactice, doi studenți
participanți la restaurarea unor exponate ale Muzeului ”Museikon”
din Alba Iulia, precum și elevi din mai multe județe.

”Mulțumim,
cu profundă recunoștință, domnului profesor Mircea Lac pentru că
ne va onora cu prezența la Alba Iulia, în cadrul acestui workshop –
demonstrație interactivă de xilogravură, parte a proiectului ”Mari
valori culturale locale”, eveniment ce marchează începutul unei
mult așteptate colaborări între domnia sa și Centrul de Resurse
”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia și Asociația
Transilvania Business Woman”, a declarat Ana Cosma, coordonatorul
Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba
Iulia, care este partener în organizarea acestui workshop, alături
de Asociația Transilvania Business Woman, reprezentată de doamna
Andreea Diana Ungurean, designer de interior și artist multimedia.

Despre
profesorul Mircea Lac

Profesorul
Mircea Lac are 72 de ani și este înzestrat cu o pasiune nemărginită
pentru sculptura în lemn a obiectelor tradiţionale româneşti.
Practică această meserie de 50 de ani, timp în care s-a dedicat în
totalitate pasiunii sale pe care a reuşit să o transmită şi
sutelor de copii care i-au trecut pragul atelierului. Încă de la
începutul activităţii sale la catedră, Mircea Lac le-a împărtăşit
învăţăceilor săi tainele artei populare şi a prelucrării
artistice a lemnului. Peste tot unde a predat, a instaurat o tradiţie
a cultului pentru sculptură, înfiinţând cercuri cu acest specific
popular. Cu o daltă, un şmirghel şi o unealtă de traforaj,
maestrul împreună cu copiii realizează zilnic numeroase machete
din lemn, furci de tors, fusuri de moară, lanţuri şi „linguri de
dragoste”. De-a lungul carierei sale, profesorul devean a realizat
expoziţii cu obiecte tradiţionale şi artizanale în toată lumea
și a obţinut, cu elevii săi, premii importante la zeci de
concursuri naţionale şi internaţionale de artă populară.

Despre
xilogravură

Xilogravura
este procedeul de gravură care constă din gravarea unui desen pe o
placă de lemn și imprimarea lui pe hârtie. Xilogravurile au avut o
largă răspândire în Transilvania, atât din faptul că ele
răspundeau nevoilor spirituale ale oamenilor, erau o nouă
modalitate de exprimare artistică impunându-se, după cum spunea
Nicolae Iorga, ,,prin noutatea și originalitatea noastră”, dar
mai ales că erau foarte accesibile ca preț de vânzare pentru
comunitățile mai sărace. De aceea în satele din zonele muntoase,
cu specific pastoral și cu posibilități bănești limitate, se
apela la împodobirea pereților interiori ai bisericilor de lemn cu
astfel de icoane imprimate pe hârtie.

Gravatul
tiparelor se face în lemn de structură foarte omogenă ( de obicei
lemn de păr sau de măr), cu fibra dreaptă și fără noduri.
Suprafața lemnului trebuie să fie perfect dreaptă. Desenul
imaginii ce urmează să fie gravat pe tipar se copiază de pe un
model de hârtie sau se desenează liber și trebuie lucrat „pe
dos” ca o ștampilă. După terminarea procesului de gravură,
suprafața tiparului se acoperă cu un strat, foarte subțire, de
cerneală tipografică cu ajutorul unui rulou de cauciuc. În final,
peste tiparul uns cu cerneală se așază hârtia pozitivului, care
se apasă uniform cu un liniar pe toată suprafața. După această
operațiune hârtia se dezlipește cu grijă și se pune la uscat.

Post-ul Alba Iulia – Demonstrație interactivă de xilogravură la ”Academia Doamnelor” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM