spot_img
spot_img
spot_img

Alba Iulia – Bărbat din județul Iași, reținut pentru înșelăciune
A

La data de 6 decembrie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, sprijiniți de polițiștii Secției 6 din cadrul Poliției Municipiului Iași, l-au reținut pe un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciurea, județul Iași, care este bănuit de săvârșirea faptei de înșelăciune.

În sarcina bărbatului s-a reținut faptul că, în luna noiembrie 2019, l-a contactat pe administratorul unei societăți comerciale care efectuează lucrării de construcții, pentru a se angaja dar a condiționat deplasarea sa și a altor 7 persoane, în Alba Iulia, de transferul sumei de 900 de lei, reprezentând contravaloarea biletelor de tren. Individul ar fi ridicat suma de bani transferată însă, invocând diverse motive, nu s-a mai deplasat în Alba Iulia. Ulterior, spre sfârșitul lunii noiembrie, acesta l-a contactat din nou pe păgubit și i-a cerut 400 de lei, promițându-i că va ajunge la Alba Iulia, însă nici de această dată nu și-a respectat promisiunea.

La data
de 5 decembrie 2019, pe numele bărbatului a fost depusă o nouă
sumă de bani, iar acesta a fost depistat, în flagrant, în momentul
în care a ridicat-o.

Polițiștii
l-au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, urmând să fie
prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Post-ul Alba Iulia – Bărbat din județul Iași, reținut pentru înșelăciune apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM