
Miercuri, 9 octombrie 2019, polițiștii Serviciului Rutier Alba au desfășurat, pe raza municipiului Alba Iulia, o acțiune de informare a conducătorilor auto în legătură cu modificările legislative care urmează să între în vigoare la data de 12 octombrie 2019 și se referă la folosirea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.
Conducătorii
auto au fost informați că potrivit noilor reglementări, este
interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile, în orice
mod, atât a telefonului mobil cât și a oricărui dispozitiv mobil
prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau
video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat
în mișcare.
Nerespectarea
acestei norme de către conducătorul de autovehicul constituie
contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa
a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la
870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii
complementare de 4 puncte de penalizare.
Modificarea
legislativă prevede și sancționarea unei forme agravante de
săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil
sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de
înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul
de autovehicul.
Astfel,
ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în
timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor
agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului
mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de
înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu
încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, constituie
contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a
II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la
725 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării
exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Cu
titlu de exemplu, intră sub incidența acestor sancțiuni, ținerea
în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul
conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol
sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil
sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de
înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu:
- depășirea
cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv
pentru categoria din care face parte autovehiculul condus,
constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și
verificate metrologic; - circulația
pe un sector de drum pe care accesul este interzis; - nerespectarea
obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei
ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri
expres și pe drumuri naționale europene (E); - depășirea
cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv
pentru categoria din care face parte autovehiculul condus,
constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și
verificate metrologic; - nerespectarea
regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea
benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta
s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul
sau alte pagube materiale; - nepăstrarea
unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl
precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au
rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; - pătrunderea
într-o intersecție atunci când circulația în interiorul
acesteia este blocată; - neacordarea
priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea
regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și
semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului,
tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului; - nerespectarea
regulilor privind depășirea; - depășirea
cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv
pentru categoria din care face parte autovehiculul condus,
constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și
verificate metrologic; - circulația
pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează
regulamentar manevra de depășire; - depășirea
cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv
pentru categoria din care face parte autovehiculul condus,
constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și
verificate metrologic; - neoprirea
la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau
semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când
semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune; - depășirea
cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum
respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul
condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate
și verificate metrologic.
Post-ul Alba – Acțiune de informare a conducătorilor auto în legătură cu modificările legislative referitoare la folosirea telefoanelor mobile apare prima dată în Ziarul Apulum.
Source: Stiri Alba