Aiud – Magistrații au decis arestarea preventivă a unui bărbat acuzat de înșelăciune, tăinuire și complicitate la înșelăciune
Written by on 14 August 2019
Într-un material publicat marți, 13 august, vă anunțam că la data de 12 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au efectuat luni, 12 august 2019, 5 percheziții domiciliare, în județul Mureș (una în municipiul Târgu Mureș și 4 în localități rurale din apropierea municipiului), la domiciliile și locațiile aparținând unor persoane bănuite de înșelăciune, tăinuire și complicitate la înșelăciune.
Din cercetări a rezultat că, la data de 24 iunie 2019, una dintre persoanele vizate de anchetă, un bărbat de 24 de ani, din județul Mureș, folosindu-se de calitatea mincinoasă de administrator al unei societăți comerciale, ar fi negociat cumpărarea unor utilaje agricole, în valoare de 65.174 lei, cu reprezentantul unei asociații agricole din județul Alba.
Cu toate că societatea comercială pe care a pretins că o reprezintă era în insolvență, bărbatul i-ar fi prezentat vânzătorului un ordin de plată on-line, determinându-l să-i predea utilajele agricole (un tractor, un plug și un disc).
Totodată, polițiștii au stabilit că, în activitatea sa infracțională, bărbatul ar fi fost sprijinit de alți doi bărbați din județul Mureș.
Cu ocazia cercetărilor efectuate anterior momentului perchezițiilor, polițiștii au reușit să identifice și să indisponibilizeze tractorul și plugul, iar în cadrul perchezițiilor efectuate ieri a fost identificat și recuperat discul agricol.
De asemenea, de la două dintre locuințele percheziționate, polițiștii au ridicat 3.200 de țigarete provenite din contrabandă și o armă cu aer comprimat, deținută în mod ilegal.
Miercuri, 14 august magistrații de la Judecătoria Aiud, au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Sergiu L. R, propunere emisă de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.
Cookie-urile sunt mici fişiere de text ce pot fi utilizate de către site-urile web pentru a face utilizarea lor mai eficientă.
Legea stipulează că putem stoca cookie-uri pe dispozitivul dvs., în cazul în care ele sunt strict necesare pentru operarea acestui site. Pentru toate celelalte tipuri de cookie-uri avem nevoie de permisiunea dvs.
Acest site utilizează diferite tipuri de cookie-uri. Unele cookie-uri sunt plasate de către servicii părţi terţe care apar pe paginile noastre.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.
Despre cookie-uri
Cookie-urile sunt mici fişiere de text ce pot fi utilizate de către site-urile web pentru a face utilizarea lor mai eficientă.
Legea stipulează că putem stoca cookie-uri pe dispozitivul dvs., în cazul în care ele sunt strict necesare pentru operarea acestui site. Pentru toate celelalte tipuri de cookie-uri avem nevoie de permisiunea dvs.
Acest site utilizează diferite tipuri de cookie-uri. Unele cookie-uri sunt plasate de către servicii părţi terţe care apar pe paginile noastre.