Aiud – Doi tineri sunt cercetați penal pentru înșelăciune după ce au plătit doar 5 lei în loc de 105 lei pentru bunuri luate de la o stație de carburanți

La data de 22 aprilie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud i-au identificat pe un tânăr, de 22 de ani şi pe o tânără de 16 ani, din municipiul Aiud, ca persoane bănuite de săvârșirea unei înşelăciuni în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 21 aprilie 2019 de către reprezentantul unei staţii de carburant din oraş.

În sarcina celor doi tineri s-a reţinut faptul că, la data de 21 aprilie, în jurul orei 12.00, i-ar fi solicitat casierei din staţia de carburanţi, bunuri în valoare de 105 lei, însă, profitând de neatenţia acesteia ar fi plătit pentru ele doar suma de 5 lei.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubiţilor, iar cei doi tineri sunt cercetaţi pentru înşelăciune.

Post-ul Aiud – Doi tineri sunt cercetați penal pentru înșelăciune după ce au plătit doar 5 lei în loc de 105 lei pentru bunuri luate de la o stație de carburanți apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM