Acțiuni pentru reducerea poluării fonice produsă de autovehicule

Written by on 3 June 2022

Polițiștii rutieri din Alba Iulia au depistat, în ultimele 3 zile, 5 autovehicule la a căror sisteme de evacuare au fost făcute modificări neomologate. Au fost aplicate amenzi, în conformitate cu prevederile art.100 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede sancțiuni cu amenda cuprinsă între 580 și 725 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare.

Pentru constatarea acestui tip de contravenție, polițiștii utilizează sonometrul, un aparat de măsurare a nivelului de zgomot emis de sistemele de evacuare ale autovehiculelor.

De exemplu, marți 30 mai, în jurul orei 19,00, a fost depistat un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Alba Iulia, care prezenta modificări neomologate la sistemul de evacuare. În plus, cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat că autoturismul avea montate, în interiorul farurilor, becuri neomologate, care emit o lumină mai intensă. A fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 870 de lei și 6 puncte amendă, iar certificatul de înmatriculare al autoturismului a fost reținut.

Potrivit prevederilor legale, certificatul de înmatriculare reținut de către poliția rutieră pentru anumite deficiențe tehnice se restituie la prezentarea dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reținut, respectiv după remedierea deficiențelor și constatarea acestui aspect la nivelul reprezentanțelor Regiei Autonome Registrul Auto Român.

Acțiunile care au ca scop combaterea poluării fonice vor continua. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba utilizează 3 sonometre.

The post Acțiuni pentru reducerea poluării fonice produsă de autovehicule appeared first on albapesurse.

Polițiștii rutieri din Alba Iulia au depistat, în ultimele 3 zile, 5 autovehicule la a căror sisteme de evacuare au fost făcute modificări neomologate. Au fost aplicate amenzi, în conformitate cu prevederile art.100 din OUG…
The post Acțiuni pentru reducerea poluării fonice produsă de autovehicule appeared first on albapesurse.Read More

Post-ul Acțiuni pentru reducerea poluării fonice produsă de autovehicule apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Tagged as

Current track

Title

Artist