Acțiune de donare de sânge, organizată de PES activists Alba, cu sprijinul Partidului Social Democrat

albaalba

COMUNICAT DE PRESĂ

Social-democrații din Alba continuă acțiunile de sprijinire a oamenilor care au nevoie de ajutor și au întreprins, marți, 20 iulie 2021, o acțiune de donare de sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia, în cadrul căreia au mobilizat circa 30 de donatori.

Acțiunea a fost organizată de către PES activists Alba, structura formată din membri și simpatizanți ai PSD, coordonată de către dr. Tudor Alexandru.

”Șansa la viață ne-o oferă Dumnezeu, dar și noi, oamenii, avem ocazia să ne ajutăm semenii. Nu trebuie să fim medici să salvăm o viață, ci doar să fim dispuși să rupem o bucățică din timpul nostru și să o oferim aproapelui. Mă bucur că am reușit împreună cu activiștii PES Activists Alba si colegii din PSD Alba să mobilizăm un număr atât de mare de donatori și să salvăm circa 100 de vieți. Vă urez să aveți puterea să faceți la fel! Noi sigur nu ne vom opri aici!”, a spus Tudor Alexandru, medic rezident în specialitatea ginecologie. Acesta deține și funcția de vicepreședinte al PSD Alba.

În perioada de vară, numărul donatorilor de sânge este mult mai redus decât în celelalte perioade ale anului, însă nevoia este la fel de mare. O persoană care donează poate salva până la 3 vieți.

Donarea de sânge crește semnificativ imunitatea (esențială în această perioadă de pandemie), scade cu 30% riscul unui accident vascular cerebral și scade riscul unui infarct miocardic. De asemenea, donarea este benefică pentru sănătatea donatorului întrucât, în acest fel, sângele se regenerează și se reîmprospătează.

Acțiunea PES activists Alba a fost realizată cu scopul de a îi ajuta pe cei care acum se află pe patul de spital și au mare nevoie de transfuzie.

Le mulțumim tuturor celor care, pe parcursul zilei de marți, dar și în zilele anterioare, în funcție de programul lor, au răspuns apelului nostru și, implicit, nenumăratelor solicitări venite din partea Centrului de Transfuzii Sanguine din Alba Iulia.

Sângele este indispensabil vieții. Nu poate fi produs, nu poate fi cumpărat, iar donarea este un gest nobil, pe care vă îndemnăm să îl realizați.

Centrul de Transfuzie Sanguină se află în curtea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia (B-dul Revoluției, nr. 23, deasupra sediului DSP Alba). Donatorii sunt așteptați de luni până vineri, între orele 7.30-12.00, iar mai multe informații puteți primi la nr. de telefon 0258 834 050, pus la dispoziție de Centrul de Transfuzie Sanguină.

Biroul de presă al PSD Alba

The post Acțiune de donare de sânge, organizată de PES activists Alba, cu sprijinul Partidului Social Democrat appeared first on albapesurse.

Post-ul Acțiune de donare de sânge, organizată de PES activists Alba, cu sprijinul Partidului Social Democrat apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM