Acțiune a polițiștilor pentru combaterea excesului de viteză

Poliţiştii rutieri din Alba au acționat pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale, au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

La data de 31 martie 2022, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat o acțiune cu efective suplimentare, pe raza județului, pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.

Au fost constatate și sancționate 192 de abateri de natură contravențională. Dintre acestea, 146 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, două pentru depășire neregulamentară, iar alte 44 pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, au fost reţinut 5 permis de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare.

La acțiune, polițiștii rutieri au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică.

The post Acțiune a polițiștilor pentru combaterea excesului de viteză appeared first on albapesurse.

Poliţiştii rutieri din Alba au acționat pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale, au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 5…
The post Acțiune a polițiștilor pentru combaterea excesului de viteză appeared first on albapesurse.Read More

Post-ul Acțiune a polițiștilor pentru combaterea excesului de viteză apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM