spot_img
spot_img
spot_img

5-6 aprilie: A X-a ediție a Simpozionului Național de Martirologie la Alba Iulia
5

Alba Iulia: „Memorie și Rezistență. Ipostaze ale Represiunii Politice în România Contemporană” (A X-a ediție a Simpozionului Național de Martirologie la Alba Iulia)

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în colaborare cu Arhiepiscopia Alba Iuliei și Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, organizează, în perioada 5-7 aprilie 2024, a zecea ediție a Simpozionului Național de Martirologie cu tema „Memorie și Rezistență. Ipostaze ale Represiunii Politice în România Contemporană”.

Vineri, 5 aprilie – începând ora 9:00, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă, urmată de desfășurarea în plen a lucrărilor simpozionului, la care vor lua parte cercetători de prestigiu (istorici, teologi, filologi).

De asemenea, în aceeași zi, la ora 13:00, va fi vernisată la Sala Unirii (spațiile expoziționale de la subsol) expoziția „UniVERSURI carcerale: poezia închisorilor comuniste”, iar începând cu ora 15:00, tot la Sala Unirii (aripa de Nord), se va derula cea de-a doua parte a sesiunii de comunicări.

Sâmbătă, 6 aprilie – ora 13:00, în cadrul evenimentului academic va avea loc și o întâlnire memorială cu un martor al universului carceral comunist, doamna Nina Moica, arestată în 1959, pe când avea 15 ani, și condamnată la 20 de ani de închisoare pentru activitatea într-o organizație anticomunistă a elevilor din Reghin.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Alba, prin Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. (comunicat)

Citește și:

The post 5-6 aprilie: A X-a ediție a Simpozionului Național de Martirologie la Alba Iulia appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM