155 de ani de la înființarea Gării CFR din Alba Iulia

22 decembrie 1868 – 22 decembrie 2023

155 de ani de la înființarea Gării CFR din Alba Iulia. Edificiul din Capitala Marii Uniri a fost construit odată cu linia de cale ferată Arad – Alba Iulia.

În ianuarie 1849, s-a realizat un raport privind construcția de căi ferate, raport care includea 4 linii principale și 8 secundare, printre care și linia CFR Arad-Alba Iulia. Construcția liniei a fost încredințată firmei austriece Rotschild, care ulterior a abandonat proiectul. Doi ani mai târziu, în 1856, întregul proiect a fost preluat de „Societatea Căilor Ferate din jurul Tisei” (SCF). În cele din urmă în 1862, SCF, prin aprobarea Guvernului, face primele sondaje pe teren. Doi ani mai târziu, în 1864, Guvernul de la Viena a aprobat construcția liniei Arad-Vințu de Jos-Sibiu, lucrările fiind încredințate companiei britanice „Edward Pickering”. Lucrările la calea ferată Arad-Simeria-Alba Iulia au fost începute în august 1866, prin antrepriza fraților Klein, condusă de directorul Seppel.

În 1868, au avut loc 2 evenimente majore care au încununat acest proiect grandios care a reprezentat PRIMA CALE FERATĂ din TRANSILVANIA. În august circulația feroviară a fost deschisă pe tronsonul Arad – Deva, iar pe 22 decembrie se inaugura ceea ce este și astăzi GARA CFR ALBA IULIA.

Sursa foto: Placa aniversară amplasată în gara Alba Iulia, CFR – Istorie și cotidian, 2010

CFR

The post 155 de ani de la înființarea Gării CFR din Alba Iulia appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM