spot_img
spot_img
spot_img

15 ani fără Grigore Vieru
1

Un mare poet al românilor, basarabeanul Grigore Vieru: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”

Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în Pererâta – Hotin din Republica Moldova. A debutat editorial în 1954 cu volumul de versuri pentru copii, „Alarma”, în același an câștingând Premiul II la concursul literar Festivalul Tineretului. În 1959 începe o intensă activitate jurnalistică, totodată publicând numeroase volume de poezie și proză.

În anul 1974, urmare a rezultatelor pe tărâm literar a fost invitat de către președintele Zaharia Stancu să se alăture scriitorilor din Uniunea Scriitorilor din România. Urmează o serie de premii și distincții pentru activitatea literară, primite atât în Republica Moldova cât și în România. În 1988 primește cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii, Diploma de Onoare „Andersen”.

Din 1990 se implică intens în lupta pentru unitatea românilor fiind cel care propune și realizează celebrul pod de flori de peste Prut și tot în 1990 este ales membru de onoare al Academiei Române, cuvântul de laudatio fiind rostit de Zoe Dumitrecu – Bușulenga. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii iar în 2007 i se confera titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe din Republica Moldova. În același an primește Medalia de Aur a Organizației Mondiale de la Geneva.

Grigore Vieru a decedat la 18 ianuarie 2009, la ora 1.20, în urma unui grav accident de circulație. În semn de prețuire pentru activitatea sa literară și pentru lupta neobosită pentru unitatea românilor, în 19 ianuarie 2009, președinția României i-a acordat post mortem, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Bustul lui Grigore Vieru, realizat de sculptorul albaiulian Romi Adam, se află pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. În ultimii săi ani de viață, poetul basarabean a fost prezent la Alba Iulia în mai multe rânduri, participând la Congresul Spiritualității Românești.

Citește și:

The post 15 ani fără Grigore Vieru appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM