spot_img
spot_img
spot_img

12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor
1

În fiecare an, la data de 12 iunie, este marcată Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii în anul 2002 pentru a atrage atenția asupra nevoii de eradicare a muncii copiilor și a evidenţia necesitatea statelor de a realiza politici şi măsuri pentru protecţia copiilor împotriva exploatării prin muncă.

Conform legislației în vigoare, la nivelul fiecărui județ este constituită Echipa Intersectorială Locală pentru prevenirea și combaterea exploatării prin muncă a copiilor, a violenței asupra copilului și a violenței în familie (EIL), cu scopul de a identifica/referi/monitoriza situaţiile de violenţă asupra copilului şi violenţă în familie, copiii exploataţi şi aflaţi sub risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copii români migranți, victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state.

Echipa Intersectorială Locală pentru prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă a copiilor, a violenţei asupra copilului şi a violenţei în familie este organizată și funcționează la nivelul județului Alba sub coordonarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba incluzând reprezentanți ai: Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba; Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba; Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Alba; Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba; Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba; Centrului Regional Alba al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane; Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba; organizaţiilor neguvernamentale.

În scopul creșterii gradului de conștientizare cu privire la consecințele negative ale exploatării prin muncă a copiilor, a abuzului, neglijării, traficului, violenței domestice și marginalizării sociale, DGASPC Alba prin membrii EIL, va fi prezentă, în data de 12.06.2022, în Piața Cetății din Alba Iulia, unde împreună cu reprezentanții Centrului Regional Alba al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, vor distribui materiale de prevenire/pliante, vor discuta cu cei prezenți, minori și adulți, astfel încât aceștia să recunoască și să intervină activ prin reclamarea situațiilor de risc (exploatare sexuală, prin muncă, neglijare, etc.) în care se pot afla copiii şi familiile lor, autorităţilor competente.

Cazurile de violenţă în familie, abuz, neglijare, exploatare pot fi reclamate de către victimă, rude, membri ai comunităţii, cadre didactice, personal medical, poliţişti, jurişti, preoţi, precum şi angajaţii altor instituţii, la DGASPC Alba, în scris, în format electronic la adresa de e-mail: dgaspc@protectiasocialaalba.ro sau sunând la linia telefonică gratuită – 119, disponibilă 24 de ore din 24/7 zile pe săptămână – număr unic național destinat raportării cazurilor de abuz și violență asupra copilului.

În primul trimestru al anului 2022, la nivelul DGASPC Alba a fost înregistrat un număr total de 103 sesizări făcute de profesionişti, de persoane fizice sau de copilul în cauză.

Pentru toate sesizările, specialiştii DGASPC Alba au făcut verificări în vederea stabilirii veridicităţii aspectelor semnalate, întocmind un raport de evaluare iniţială, atât copilului, cât şi familiei.

Astfel, în urma analizării acestor sesizări, specialiştii Direcţiei au identificat un număr de 51 copii victime ale abuzului, neglijării sau exploatării, 52 de sesizări fiind infirmate.

Din totalul de 51 cazuri confirmate în perioada menţionată, 46 cazuri au fost de neglijare, 3 cazuri de abuz fizic, 1 caz de exploatare sexuală și 1 caz de abuz sexual. Toate aceste cazuri au fost tratate cu profesionalism de către angajaţii instituției, copiii beneficiind de servicii de informare, consiliere psihologică, consiliere juridică/asistenţă, servicii educaţionale şi servicii medicale, în funcţie de situaţie, iar pentru un număr de 11 minori s-a dispus instituirea plasamentului în regim de urgenţă prin dispoziţia directorului general al DGASPC Alba.

Sesizări la DGASPC Alba privind situaţii/cazuri de abuz, neglijare, exploatare a copilului 01.01.2022 – 31.03.2022Sesizări la DGASPC privind situaţii/cazuri de abuz, neglijare, exploatare – făcute de:TipuriNumăr total de sesizăriNumăr. de sesizări confirmate (nr. de cazuri)Număr de sesizări infirmate1) copilul în cauzăa) Abuz fizic110
b) Abuz emoţional000
c) Abuz sexual000
d) Neglijare000
e) Exploatare prin muncă000
f) Exploatare sexuală000
g) Exploatare pentru comitere infracţiuni000Total (1)
1102) profesioniştia) Abuz fizic321
b) Abuz emoţional000
c) Abuz sexual000
d) Neglijare493613
e) Exploatare prin muncă000
f) Exploatare sexuală110
g) Exploatare pentru comitere infracţiuni000Total (2)
5339143) persoane fizicea) Abuz fizic505
b) Abuz emoţional000
c) Abuz sexual211
d) Neglijare421032
e) Exploatare prin muncă000
f) Exploatare sexuală000
g) Exploatare pentru comitere infracţiuni000Total (3)
491138Total General
1035152

Copiii au dreptul de a fi protejaţi împotriva oricăror forme de exploatare economică, de a nu fi constrânşi la vreo muncă ce implică vreun risc potenţial sau care să le compromită educaţia ori să dăuneze sănătăţii, dezvoltării lor fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

The post 12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor appeared first on albapesurse.

În fiecare an, la data de 12 iunie, este marcată Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii în anul 2002 pentru a atrage atenția asupra nevoii de eradicare…
The post 12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor appeared first on albapesurse.Read More

Post-ul 12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM