107 mc de material lemnos confiscați și amenzi în valoare de 15.595 de lei în urma unor controale la nivel județean

La data de 15 septembrie 2020, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, împreună cu silvicultori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, au efectuat controale în teren pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.

Astfel, polițiștii au efectuat 45 de controale în teren, au verificat 114 mijloace de transport și au constatat 4 infracțiuni.

Au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, din care 20 la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și restul la alte acte normative.

Au fost confiscați 107 metri cubi de material lemnos și au fost aplicate amenzi în valoare de 15.595 de lei.

De exemplu, în urma controlului efectuat la un agent economic din comuna Valea Lungă, s-a constatat că reprezentantul acestuia a întocmit 11 avize de însoțire a mărfii, pentru cantitatea de 67,9 metri cubi de material lemnos, din locuri în care agentul economic nu deține puncte de lucru sau depozite temporare.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, conform art. 19 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar complementar s-a dispus confiscare valorică a cantităţii de 67,9 metri cubi de material lemnos.

Nereguli au fost constatate și în urma controlului în teren, efectuat de către polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni, pe raza comunei Gîrda de Sus, unde a fost identificată cantitatea de aproximativ 50 de metri cubi de material lemnos, care ar fi fost tăiată ilegal, în perioada august – septembrie 2020.

Materialul lemnos a fost predat unui ocolul silvic, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori și efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiunile.

Acțiunile de combatere a delictelor silvice vor continua.

Post-ul 107 mc de material lemnos confiscați și amenzi în valoare de 15.595 de lei în urma unor controale la nivel județean apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM