Mai multe cluburi sancționate de UEFA după incidente şi nereguli la meciurile din cupele europene

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis sancţiuni pentru cluburile Eintracht Frankfurt, FC Nantes, Trabzonspor, PSV Eindhoven, FK Partizan, FC Basel, AEK Larnaca, Fenerbahçe şi Sivasspor, după incidente şi nereguli la meciurile din cupele europene.

Meciul Eintracht Frankfurt – SSC Napoli, 21 februarie, Liga Campionilor

Clubul Eintracht Frankfurt a fost amendat cu 50.000 de euro pentru folosirea de obiecte pirotehnice. În plus, echipa va disputa următorul meci de acasă din cupele europene cu stadionul parţial închis.

Entracht Frankfurt a primit şi o amendă de 20.000 de euro pentru blocarea căilor de trecere.

Jucătorul Kolo Muani Randal (Eintracht) a fost suspendat un meci pentru joc dur.

Meciul FC Nantes – Juventus, 23 februarie, Liga Europa

FC Nantes a primit o amendă de 30.000 de euro pentru folosirea de obiecte pirotehnice. În plus, este pusă în aplicare decizia din 2 noiembrie 2022 de închidere parţială a stadionului FC Nantes la următorul meci din cupele europene.

Clubul Nantes a fost amendat şi cu 18.125 de euro pentru aruncarea de obiecte, cu 10.000 de euro pentru transmiterea de mesaje jignitoare şi cu 8.000 de euro pentru pătrunderea pe teren a suporterilor.

Meciul FC Basel 1893 – Trabzonspor AŞ, 23 februarie, Liga Europa

Clubul Trabzonspor a fost amendat cu 20.000 de euro pentru folosireaa de obiecte pirotehnice şii din acelaşi motiiv a primit o interdicţie de vânzare de bilete pentru fanii săi la următorul meci din cupele europene în deplasare. Interdicţia este suspendată o perioadă de probă de doi ani.

Meciul PSV Eindhoven – Sevilla FC, 23 februarie, Liga Europa

PSV Eindhoven a primit o amendă de 20.000 de euro pentru pătrunderea pe teren a suporterilor şi va avea stadionul închis parţial la următorul meci de acasă din cupele europene.

PSV a fost amendat şi cu 9.375 de euro pentru aruncarea de obiecte.

Jucătorul echipei PSV, Ferreira Dos Santos Mauro Jacqueson Junior, a fost suspendat două jocuri pentru că  a folosit un limbaj jignitor la adresa arbitrului.

Meciul FK Partizan – Sheriff Tiraspol, 23 februarie, Conference League

Clubul Partizan a fost amendat cu 20.000 de euro pentru comportamentul rasist al suporterilor. În plus, a primit o sancţiune de închidere parţială a stadionului său la următorul meci, sancţiune suspendată pe o perioadă de probă de doi ani.

Partizan a mai fost amendat cu 3.500 de euro pentru aprinderea de obiecte pirotehnice, cu 57.750 de euro pentru folosirea de obiecte pirotehnice, cu 22.000 de euro pentru blocarea căilor de trecere şi cu 18.000 de euro pentru pătrunderea suporterilor pe teren.

Meciul FC Basel – Slovan Bratislava, 9 martie, Conference League

Clubul Basel a fost amendat cu 24.000 de euro pentru blocarea călor de trecere şi cu 20.000 de euro pentru aruncarea de obiecte. În plus, a primit o sancţiune cu suspendare pe doi ani constând în închiderea parţială a stadionului la un meci din cupele europene.

Meciul AEK Larnaca – West Ham United, 9 martie, Conference League

AEK Larnaca a primit o amendă de 30.000 de euro pentru aprinderea de obiecte pirotehnice. În plus, a primit o sancţiune cu suspendare pe doi ani constând în închiderea parţială a stadionului la un meci din cupele europene.

Meciul Fenerbahçe – FC Sevilla, 16 martie, Liga Europa

Fenerbahce a primit o amendă de 30.000 de euro pentru aruncarea de obiecte şi o amendă de 14.000 de euro pentru blocarea căilor de trecere. În plus, se va pune în aplicare sancţiunea decisă în 5 august 2022, de închidere parţială a stadionului la un joc.

Meciul Sivasspor – Fiorentina, 16 martie, Conference League

Sivasspor va disputa următorul meci de acasă din cupele europene fără public, din cauza incidentelor, invadării terenului şi a lacunelor de organizare.

Jucătorul echipei Sivasspor, Arslan Hakan, a fost suspendat trei meciuri pentru că a agresat alt jucător.

Stirile Hit FM