Mona Nicolici, Raluca Fișer și Octavian Berceanu sunt moderatorii FOV 2022

„Puterea transportului alternativ“, „Puterea resurselor regenerabile“ și „Puterea comunității“ sunt temele conferinței de mediu din cadrul Forumului Orașelor Verzi 2022. La această ediție, vor fi trei moderatori care vor conduce, în fiecare zi, dezbaterile: Mona Nicolici, jurnalist Europa FM, Raluca Fișer, președinta Asociația Green Revolution, și Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu.

Mona Nicolici este consultant în sustenabilitate și CSR la Sustenabilia Story și realizator de emisiuni Europa FM. Ea a condus timp de 14 ani Departamentul de Sustenabilitate și CSR în cadrul celei mai mari companii de energie din sudul și sud-estul Europei, OMV Petrom S.A. A creat „Țara lui Andrei”, cea mai mare și mai cunoscută platformă de responsabilitate socială corporativă din România. Din 2015, s-a implicat personal în mai multe demersuri privind educația profesională din România și a reprezentat țara noastră, timp de 4 ani, ca ambasador al educației profesionale la evenimentul UE „European Vocational Skills Week”.

Acum este antreprenor, consultant în sustenabilitate, CSR și comunicare și realizează la Radio Europa FM emisiunea de mediu „Misiunea Verde”. De-a lungul anilor, Mona a câștigat mai multe premii pentru proiectele de CSR și sustenabilitate, atât alături de echipa sa, cât și individual, printre care: Sustainability Ambassador – 2021 – The Diplomat, Innovator of the Year – 2015 – Romanian PR Award, Golden Award for the program “Made in Andrei`s Country” – 2014 – International Public, Relations Associations IPRA Golden Awards (UK), Best corporate volunteering program – 2014 – PR Daily’s CSR Awards (USA) și altele.

„Forumul Orașelor Verzi este un eveniment de o importanță covârșitoare în acest moment. Locuitorii zonelor urbane sunt printre cei mai afectați de efectul schimbărilor climatice. Iar România nu are încă un plan pentru a-i proteja. Primarii marilor orașe din întreaga lume pun, deja, în practică, măsuri de adaptabilitate și construiesc strategii pe termen scurt și mediu pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice. De aceea, cred că este o mare oportunitate de a ne îndrepta și noi atenția către acest subiect fierbinte, de a prelua modele deja funcționale și de a ne uni forțele pentru a pune rapid în practică soluții. Nu mai e vreme de așteptat”, spune Mona Nicolici.

Raluca Fișer a fondat în 2009 Asociația Green Revolution, primul ONG românesc de ecologie urbană, care implementează măsuri ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution a dezvoltat și operează sistemul de bike-sharing 100% românesc Ivelo în București și în alte orașe din România.

Ea a ocupat funcția de președinte al Alianței Mondiale pentru Ciclism (2018-2021), lucrând la nivel european și global pentru ca mai mulți oameni să circule mai des cu bicicleta, în condiții mai bune și mai sigure, în întreaga lume. În cele 2 mandate (2016 – 2021) de vicepreședinte al Federației Europene de Ciclism (ECF), a contribuit la prioritizarea ciclismului în agenda politică.

Expertă în management strategic și economie circulară, ea coordonează proiecte de CSR și promovare de mai bine de 15 ani. În calitate de managing partner, în 2007 a lansat și gestionează prima organizație media din România pe teme de business și legislație de mediu, numită Green Report.

De asemenea, este responsabilă pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a afacerilor, strategie și comunicare, legătura cu partenerii și rețelele strategice, inclusiv cu guvernele, industria și societatea civilă, precum și pentru asigurarea finanțării organizației neguvernamentale.

Green Revolution susține reducerea poluării în marile orașe, a impactului pe care activitățile umane îl au asupra mediului, cât și creșterea calității vieții locuitorilor în marile aglomerări urbane.

„Forumul Orașelor Verzi este o inițiativă extrem de importantă, pentru că pune laolaltă factorii de decizie din autoritatea publică locală cu experți cheie și knowledge internațional. Este locul în care ideile bune se întâlnesc cu posibilități și oportunități de investiție pentru un trai mai bun și mai sustenabil în orașele noastre”, a declarat Raluca Fișer.

Octavian Berceanu este specialist în politici de mediului. Din 1999, a administrat păduri de stat și private. În 2012, a devenit activist de mediu, iar din 2016 se implică politic în protejarea mediului, calitatea aerului și gestiunea deșeurilor. A susținut echilibrul între nevoile economice firești și protecția naturii din pozițiile de inspector al Romsilva și comisar general al Gărzii Naționale de  Mediu. Are certitudinea că România poate să devină liderul Europei de Est în protejarea mediului și un hub mondial în conservarea naturii virgine. Un hub de mediu presupune investiții în resursa umană și tehnologie, pentru pregătirea celor mai buni specialiști. Ca urmare, pariază pe tinerii care înțeleg deja provocările viitorului.

„Un hub european al mediului se construiește în timp, în ani, cu investiții și pasiune. FOV începe să devină locul unde specialiștii se întâlnesc, adică primul pas pentru o astfel de construcție”, a declarat Octavian Berceanu.

prima zi a conferinței din cadrul Forumului Orașelor Verzi, 5 septembrie, va fi dedicată transportului alternativ. Se va vorbi despre puterea mersului pe bicicletă, a transportului public și a mersului pe jos ca soluții de mobilitate. Ziua a doua, 6 septembrie, va fi dedicată resurselor regenerabile și accelerării tranziției de la gaz, petrol și cărbune la energiile regenerabile. A treia zi, pe 7 septembrie, are ca temă puterea comunității și modul în care aceasta se poate implica în politicile publice de mediu. Partenerii acestei ediții, alături de Primăria Municipiului Brașov, sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Parlamentul European – Biroul de Informare în România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Administratorilor Publici din România,  Consiliul Județean Brașov, Agenția Metropolitană Brașov și  ABMEE.

Stirile Hit FM