spot_img
spot_img
spot_img

PSD: „10 miliarde de euro pentru satele din România”
P

PSD și-a reconfirmat angajamentul de a aduce toate localitățile/satele României la standardul european de civilizație.

Astfel, cu ajutorul PNDL, acest nou program derulat prin Fondul de Dezvoltare și Investiții se accelerează schimbările în bine ale localităților țării, prin completarea tipurilor de investiții posibile și mai ales prin simplificarea procedurilor, rapiditatea cu care se pot finanța proiectele.

Practic, prin intermediul acestui program, orice primar poate solicita extrem de simplu sprijin financiar atât pentru proiectele noi, cât și pentru cele începute, prin completarea/ trimiterea doar a 2 documente.

Au prioritate extinderea rețelelor de curent electric, de gaz natural, de apă și canalizare, drumuri comunale, județene, străzi, poduri și pasaje.

Se mai finanțează prioritar spitale județene, municipale, dispensare, centre medicale dar și școli, grădinițe, creșe ori campusuri școlare.

PSD precizează că Guvernul va continua să-și respecte promisiunile făcute românilor!

Post-ul PSD: „10 miliarde de euro pentru satele din România” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM