spot_img
spot_img
spot_img

Atelier de încondeiat ouă la Muzeul Oltului și Mureșului Superior
A

În săptămâna de dinaintea Duminicii Floriilor, sărbătoare care deschide săptămâna cea mai importantă pentru Pregătirile de Paște, Alexandra Țifrea – coordonatoarea grupului „Șezătoare la Miercurea-Ciuc” a organizat un atelier de încondeiat ouă la Muzeul Oltului și Mureșului Superior.

Zeci de persoane – tineri, vârstnici și foarte mulți copii – au răspuns invitației și provocării de se familiariza cu un obicei mai puțin practicat de românii din Miercurea-Ciuc, fiind caracteristic mai degrabă comunității maghiare din Harghita, și localităților românești din zonele care fac legătura cu Moldova.

Prin grija Muzeului Oltului și Mureșului Superior, participanții au avut tot ce le trebuie la îndemână: ceară de albine, chișițe, lumânări, modele de încondeiat ouăle și toate cele necesare laboriosului proces.

Marea majoritate a celor prezenți au ținut pentru prima oară chișița în mână, instrumentul cu ajutorul căruia se împistresc ouăle de Paște cu modele complicate, în spatele, cărora stă multă muncă și multă răbdare.

Stirile Hit FM