În data de 5 octombrie, la ora 10.00, la Casa Speranței a Bisericii reformate, de pe str. 13 Decembrie nr. 56 din Brașov, cu ocazia aniversării a 185 de ani de activitate a Colegiului Național ”Áprily Lajos” din Brașov va fi vernisată expoziția intitulată sugestiv ”Documente școlare vechi din Brașovul multicultural”.
Expoziția este o culegere de înscrisuri în limbile română, maghiară și germană, specifice universului educațional (registre și foi matricole, cataloage, manuale școlare, caiete etc.), multe dintre ele datând din secolul al 19-lea sau începutul secolului al 20-lea.
Exponatele, veritabile opere de artă caligrafică, recompun un univers al școlii de altădată, construite în jurul ideii de morală, credință, toleranță și aspirația către perfecțiune.